Actualul președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), Cristina Tarcea, a declarat, joi, înaintea interviului susținut de judecătoarea Corina Corbu pentru șefia instanței supreme, că asupra judecătorilor acestei instanțe au existat și vor fi întotdeauna presiuni.

Cristina TarceaFoto: Agerpres

"Orice mandat al președintelui Înaltei Curți este dificil și în același timp trebuie să recunosc faptul că dificultatea unui mandat prezidă și din contextul social, așa că nu am toate datele pentru a vă spune în ce măsură va fi sau nu un mandat dificil", a declarat Cristina Tarcea, la sosirea la sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a spus că asupra judecătorilor au fost mereu presiuni. "Așa cum am mai spus, asupra judecătorilor Înaltei Curți, care (...) judecă cauzele în funcție de calitatea persoanei au existat și vor fi întotdeauna presiuni, important e ca judecătorii Înaltei Curți să fie puternici, drepți și verticali".

Întrebată cât de mult contează faptul că președintele României a fost scos din procedura numirii și că această sarcină îi revine Secției pentru Judecători, Cristina Tarcea a precizat că este de acord cu această soluție legislativă.

"Am mai spus și în alte împrejurări faptul că, cu riscul de a fi impopulară pentru un anumit segment al societății, că asta mi se pare o soluție legislativă corectă într-o societate în care mizăm pe independența justiției, problema nu este acolo, tot așa cum am mai arătat și altă dată, problema majoră a societății române este a oamenilor pe care îi promovăm în acele instituții. (...) Nu, atunci când am fost întrebată de ce nu am candidat am răspuns altceva, răspuns pe care mi-l păstrez și anume faptul că îmi este foarte dor să trăiesc alături de oameni obișnuiți, normali , cu bun simț și cu multă onestitate. Nu e vorba neapărat de Înalta Curte, pentru că așa cum am arătat colectivul de la Înalta Curte este un colectiv minunat. Este vorba de alte ocazii care vizau relațiile instituționale, dar și personale", a completat Tarcea, citată de Mediafax.

Mandatul Cristinei Tarcea la conducerea instanței supreme va expira în luna septembrie, iar aceasta nu și-a depus candidatura pentru un nou mandat. Întrebată de ce nu mai candidează, Cristina Tarcea spunea că experiența la conducerea instanței supreme a făcut-o să își dorească să trăiască "printre oameni obișnuiți, cu foarte mult bun simț, cu foarte multă onestitate și cu mai puțină imaginație". "Ce am văzut, ce am trăit și ce am simțit m-a făcut să îmi fie extrem de dor să trăiesc printre oameni obișnuiți, cu foarte mult bun simț, cu foarte multă onestitate și cu mai puțină imaginație. Acesta este răspunsul sincer".

Tarcea mai spunea că asaltul la care a fost supusă instanța supremă a determinat-o de mult timp să mediteze la ideea dacă merită sau nu mai merită să își ducă mai departe mandatul: "Și am spus ".

Judecătoarea Corina Corbu este singurul candidat pentru șefia instanței supreme și susține joi interviul la CSM.