CCR discută joi proiectele depuse de putere și de opoziție pentru revizuirea Constituției
Președintele USR, Dan Barna, și liderul grupului PNL din Camera Deputaților, Raluca Turcan, au depus, pe 1 iulie, la Birourile Permanente ale celor două Camere o propunere legislativă de revizuire a Constituției României astfel încât să fie transpuse în Legea fundamentală rezultatele referendumului din 26 mai. Proiectul este semnat și de parlamentari PMP și Pro România.
În proiectul de revizuire a Constituției au fost incluse, la solicitarea USR, prevederile inițiativei civice „Fără penali în funcții publice”, inițiativă pentru care au semnat peste un milion de români.
Potrivit proiectului, ”nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie”.
De asemenea, se prevede că ”acordarea amnistiei și a grațierii colective pentru fapte de corupție este interzisă”.
În plus opoziția vrea ca CCR să se pronunţe asupra constituţionalităţii ordonanțelor, ”la sesizarea Preşedintelui României, a 50 de deputați sau 25 de senatori, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau a Avocatului Poporului.”
Tot la începutul lunii, parlamentari PSD şi ALDE au depus și ei la Parlament un proiect de lege pentru revizuirea Constituţiei. Proiectul este semnat de 140 de deputaţi şi senatori de la cele două partide. Coaliția a preluat în document și propunerea USR „Fără penali în funcții publice”.
Mai exact, conform proiectului, "nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice centrale şi locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României, cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării".
De asemenea, proiectul prevede modificarea articolului 94, litera d) în sensul că preşedintele României acordă graţierea individuală, dar "nu poate acorda graţiere pentru infracţiuni de corupţie". O altă modificare vizează articolul 115, alineatul (6). "Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale, nu pot reglementa în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi regimului executării acestora, precum şi al organizării judiciare şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică", prevede textul proiectului.
La articolul 146, se introduce un nou text potrivit căruia Curtea Constituţională "hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind ordonanţele, la sesizarea preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori; excepţia se poate înainta în termen de 5 zile de la publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial al României, Partea I". Revizuirea Legii fundamentale se supune aprobării prin referendum, organizat potrivit prevederilor art. 151 alin. (3) din Constituţia României, republicată, mai prevede proiectul.

Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?
Medicii de familie admit că unii dintre ei au refuzat să își programeze pacienții la vaccinarea împotriva COVID-19 și recomandă "utilizarea celorlalte 6 modalități de programare"
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Cum arată acum lucrările avansate de pe prima secțiune
VIDEO. A lăsat jobul din City-ul londonez pentru a cumpăra o clădire monumentală părăsită de pe o insulă grecească, pe care a transformat-o în hotel de lux
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?