Deputatul "mitralieră": Secția de anchetare a magistraților trebuie consolidată. Dacă Birchall dorește altceva, va pleca și cariera ei politică se va încheia

de MH     HotNews.ro
Miercuri, 17 iulie 2019, 18:04 Actualitate | Esenţial


Catalin Radulescu
Foto: Digi 24
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, autor al mai multor modificări controversate ale legislației penale și unul dintre social-democrații care au cerut insistent Ordonanță de Urgență pentru amnistie și grațiere, spune că Secția de anchetare a magistraților trebuie consolidată, iar dacă ministrul Justiției, Ana Birchall, va susține desființarea acestei structuri, așa cum a cerut GRECO, "va pleca și cariera ei politică se va încheia”. Deputatul "mitralieră" vorbește și despre impozitarea pensiilor de serviciu, spunând că ar fi "o eroare gravă", iar Guvernul și-ar "pune în cap" chiar și magistrații care au susținut toate modificările legilor justiției, inclusiv Secția specială.

Deputatul "mitralieră" susține că Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție "trebuie să fie consolidată și transformată în direcție, așa cum sunt DNA și DIICOT, fiind singura redută pentru respectarea drepturilor și libertăților românilor și împotriva abuzurilor din justiție ale magistraților".

El spune că va fi "împotriva oricărui membru PSD care va dori altceva, iar dacă colega Birchall dorește altceva va pleca și cariera ei politică se va încheia".

Într-un lung mesaj postat pe Facebook, deputatul PSD se referă și la impozitarea pensiilor magistraților, spunând că ar fi "o eroare gravă", iar Guvernul și-ar "pune în cap" chiar și magistrații care au susținut toate modificările legilor justiției, inclusiv Secția specială. "Am rezolvat totul și acum vrem să ne punem în cap și toți magistrații? Chiar și pe aceia care ne-au susținut toate modificările prin legile justiției și au susținut secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție?".

Cătălin Rădulescu vorbește și despre "hahalere puse în funcții ministeriale prin presiunea președinților de organizatii județene": "În toti acești 7 ani, am susținut mereu ca pe funcțiile ministeriale să punem profesioniști, oameni impecabili cu mare experiență în domeniu, pe care românii să îi aprecieze și să îi iubească, și nu hahalere puse prin presiunea președinților de organizații județene, de care românii să râdă și care să ne facă de râs. În același timp, voi susține totdeauna miniștrii care și-au îndeplinit din plin mandatul, care au muncit zi și noapte, care sunt cunoscuți și iubiți pentru ceea ce au făcut pentru români și nu voi accepta ca sa fie schimbați cu no-name-uri, numai pentru că alții care nu au făcut nimic sunt invidioși sau pentru că nu sunt securiști ca ei".

Parlamentarul PSD are un mesaj și pentru studenți, cărora le transmite că "generații întregi de români au ajuns oameni respectabili și au făcut această țară cunoscută în lume fără să ceară gratuități de un fel sau altul". "M-am exprimat deja vis-a-vis de gratuitatea biletelor de călătorie cu trenul a studenților, și așa cum niciunul din noi care am făcut facultate (mai nou universitate) nu am avut gratuitate și ne-am plătit biletele de tren și generații întregi de români au ajuns oameni respectabili și au făcut această țară cunoscută în lume fără să ceară gratuități de un fel sau altul, sunt total pentru eliminarea acestor gratuități. Nu asta e piedica în a învață și a vă reprezenta țara dragi studenți! Culcați-vă în fiecare seară cu ceea ce a spus Kennedy", adaugă Cătălin Marian Rădulescu.

În decembrie 2016, deputatul PSD Cătălin Rădulescu a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită şi efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia.

Rădulescu a fost unul dintre apropiații fostului lider al PSD Liviu Dragnea și unul dintre social-democrații care au făcut presiuni pentru o Ordonanță de Urgență privind aministia și grațierea, susținând în mai multe rânduri că Tudorel Toader trebuie să plece de la șefia Ministerului Justiției dacă nu dă o astfel de OUG. Tot el a cerut și dezincriminarea abuzului în serviciu și este artizanul mai multor modificări din Codurile penale care au stârnit revoltă, una dintre ele fiind reducerea drastică a termenelor de prescripție a pedepselor.

El a fost și autorul mai multor declarații controversate, una dintre ele fiind cea prin care le cerea medicilor și profesorilor să dea înapoi banii din măririle de salariu sau să plece la cules de fructe, după eșecul PSD la alegerile europarlamentare din 26 mai. "Eu îi rog pe medicii care au primit de 4 ori salariul să-l dea înapoi sau să plece din țară cum plecau până acum din cauza salariului, profesorii să meargă să muncească la fructe, că înseamnă că n-au fost mulțumiți de creșterile salariale, pensionarii la fel, să voteze USR. Fermierii să dea înapoi subvenția la USR pentru că oricum o să li se ia înapoi. Să vedem cum o să trăiască cu aceste partide”, spunea Cătălin Rădulescu.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















3863 vizualizari

  • +19 (21 voturi)    
    Lol (Miercuri, 17 iulie 2019, 18:09)

    mitg [utilizator]

    Macar tanti Birchall a terminat la Yale. Catalin tufa de maracin a gatat si el un curs de sora medicala, l-a facut dedi parlamentar, si vai cat e gura pe noi!
    • -2 (6 voturi)    
      De aceea nu prea știe limba engleză? (Miercuri, 17 iulie 2019, 19:39)

      prec [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      Sunt sătul de alde din acestea. Parcă era și un filmuleț cu activitatea la care se pricepe madama absolventă de Yale.
    • +2 (4 voturi)    
      Bufonul regelui (Miercuri, 17 iulie 2019, 20:25)

      contributor.bis [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      Un idiot în regatul prostiei endemice.
      Cleptocratia impostoare nu cedeaza usor.
      Mai avem câteva voturi prin care am putea sa-i reducem la tacere pe acesti imbecili fericiti.
  • +16 (16 voturi)    
    ! (Miercuri, 17 iulie 2019, 18:19)

    jaoju [utilizator]

    vai, ce om puternic ! si cat conteaza o mitraliera la casa omului !
  • +14 (16 voturi)    
    Rebutul recunoaște ceea ce spun eu de (Miercuri, 17 iulie 2019, 18:28)

    prec [utilizator]

    atâta timp: pensiile „speciale” sunt mita dată celor din justiție pentru a închide ochii la încălcările legii înfăptuite de către puliticieni.
  • +12 (12 voturi)    
    asta nu e un fel de... (Miercuri, 17 iulie 2019, 18:29)

    Mistrelutz [utilizator]

    santaj ?
  • +5 (5 voturi)    
    pai nene, (Miercuri, 17 iulie 2019, 18:59)

    CVL [utilizator]

    daca ati pune mintea la contributie sa emiteti legi spre binele nostru cu aceeasi ardoare cu care emiteti legi si distrugeti economia si ne ingreunati viata, pe bune daca am avea ce sa va reprosam.
  • +8 (8 voturi)    
    Deputatu mitraliera (Miercuri, 17 iulie 2019, 19:48)

    ankido [utilizator]

    "Telectualu' Partidului.
  • +5 (5 voturi)    
    Hai plimba ursu' (Miercuri, 17 iulie 2019, 19:54)

    liviu.n [utilizator]

    Stai p-aci bre, mai latri pan' la anu', ca dup-aia iti cauti de lucru, da' gasesti tu, latarii ca tine sunt la mare cautare, inca...
  • +4 (4 voturi)    
    filosoful-mitraliera (Miercuri, 17 iulie 2019, 20:12)

    trandafil [utilizator]

    "În toti acești 7 ani, am susținut mereu ca pe funcțiile ministeriale să punem profesioniști, oameni impecabili cu mare experiență în domeniu, pe care românii să îi aprecieze și să îi iubească" - ar putea sa ne dea si un exemplu, cine din guvernul Tuta absoluta indeplineste aceste conditiii? Astia traiesc intr-o luma paralela. Sau intr-un stat paralel?
  • +4 (4 voturi)    
    maidanezul.... (Miercuri, 17 iulie 2019, 20:43)

    asada [utilizator]

    ....a gasit un os de ros !!! Dupa ce Dancila si gasca ei sa cam sters la c.. cu el si mirosind tensiunile dintre Birchall si Dancila sa repezit sa linga dosul "maretei" PM doar doar o capata si el nitel chiag in partidul rusinii natonale !!! Conform obiceiului paduchiosul se baga in seama si vorbeste neintrebat !!!!
  • +3 (3 voturi)    
    Lasa-ne (Miercuri, 17 iulie 2019, 22:17)

    Arkantas [utilizator]

    Un neica nimeni , se baga singur in seama .... hahalera a fost si hahalera a ramas....
  • +1 (1 vot)    
    vreau sa stiu... (Joi, 18 iulie 2019, 0:55)

    iareu [utilizator]

    un medic care nu ia spaga ....pote sa spuna cat mai are
    asta de trait ??????
    VA ROG ...TRE SA STIU SI EU !!!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version