Deputatul Mircea Banias şi ceilalți de 38 de inculpaţi în dosarul importurilor ilegale din Portul Constanţa au fost achitaţi luni de magistrații instanței supreme, care au menținut astfel decizia din prima instanță. Hotărârea este definitivă. Cele 39 de persoane trimise în judecată de DNA în acest dosar au fost acuzate că făceau parte dintr-un grup infracțional care controla activitățile de import-export din Portul Constanța, prin perceperea unor sume de bani pentru procesarea vamală a mărfurilor, indiferent dacă erau introduse licit sau ilicit.
Cele 39 de persoane trimise în judecată de DNA, în 2012, pentru dare şi luare de mită, trafic de influenţă, evaziune fiscală, contrabandă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale sau infracţiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată, au fost achitate în martie 2016 de către instanța supremă. Între acestea se numără Mircea Banias, fost senator, actual deputat în grupul parlamentar al partidului lui Victor Ponta, Eugen Bogatu, fost director al Direcţiei Domenii Portuare din Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Laurenţiu Mironescu, fost secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, foști șefi ai vămilor, inspectori vamali, asociaţi şi administratori ai unor firme, comisionari vamali. Potrivit procurorilor, aceștia făceau parte dintr-un grup infracțional care controla activitățile de import-export din cadrul Direcției regionale vamale Constanța, prin perceperea unor sume de bani pentru procesarea vamală a mărfurilor, indiferent dacă erau introduse licit sau ilicit.
DNA a atacat decizia de achitare dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar instanța supremă a respins apelurile și a menținut, luni, decizia de achitare, potrivit portalului instanței.
Apelurile au fost respinse ca nefondate, astfel că au fost achitați toți cei 39 de inculpați din acest dosar.
În 2 aprilie 2012, fostul senator PC Mircea Banias, Eugen Bogatu, Laurenţiu Mironescu şi alte 36 de persoane, inspectori vamali, intermediari şi reprezentanţi ai unor firme, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA în dosarul privind importurile ilegale din Portul Constanţa. Membrii grupării au fost acuzaţi de DNA de dare şi luare de mită, trafic de influenţă, evaziune fiscală, contrabandă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală sau infracţiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Mircea Marius Banias a fost acuzat de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, trafic de influenţă, instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.
Eugen Bogatu, fost director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, a fost trimis în judecată pentru iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, cumpărare de influenţă, trafic de influenţă, instigare la două infracţiuni de dare de mită, complicitate la dare şi la luare de mită, precum şi pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.
Laurenţiu Mironescu, fostul secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, a fost judecat pentru iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup şi trafic de influenţă.
Alături de aceştia au fost trimişi în judecată Cadîr Sunai, fost director al DRAOV Constanţa, Liviu-Adrian Durbac, fost şef al Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, Claudiu-Constantin Olteanu, fost adjunct al şefului Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea, Liviu Costel Bratu, fost adjunct al şefului Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, ofiţerul de poliţie Adrian Sorin Pătraşcu, fost comandant adjunct "Grup de nave" Constanţa, în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, şi Ionuţ Marius Scrioşteanu, fost şef al Biroului Vamal Slobozia, potrivit procurorilor DNA.
Totodată, în dosar au fost judecaţi lucrători şi inspectori vamali, asociaţi şi administratori ai unor firme, comisionari vamali.
Procurorii arătau, în rechizitoriul trimis instanţei, că în perioada mai 2010 - martie 2011, la nivelul instituţiilor vamale şi portuare din municipiul Constanţa a fost constituită o "reţea de taxare ilicită" a containerelor cu mărfuri, care a permis introducerea în ţară, prin punctele vamale, de mărfuri contrafăcute, interzise la import. Mărfurile nu erau însoţite de avizele sau autorizaţiile necesare, erau de altă natură sau în alte cantităţi decât cele declarate în vamă, fiind introduse prin falsificarea documentelor de achiziţie externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora). Totodată, gruparea a permis introducerea în ţară a unor mărfuri flagrant subevaluate sau provenind de la societăţi comerciale ori din ţări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
"În cadrul reţelei cu un mecanism bine stabilit de colectare şi redistribuire a banilor erau percepute sume de bani ilicite, inclusiv pentru deblocarea din vamă a mărfurilor introduse licit în România care, în caz contrar, erau amânate de la controlul vamal", notau procurorii.
Sumele de bani erau cerute cu o frecvenţă zilnică, în cuantum cuprins între 250 de dolari şi 13.000 de dolari pentru fiecare transport, conform procurorilor.
Acum zburda veseli si sunt cetateni onorabili ai Romaniei.
Cat o mai exista si ea, daca o tinem asa, niste nevinovati din astia fie ne baga in mormant ori ne vand pe bucati.
Multa lume din SRI si DNA a fost implicata. Ce or gandi acei oameni care si-au facut treaba cu profesionalism.
Cat despre faptul ca trece marfa fara acte prin granite este dovedit de faptul ca targurile din toata tara sunt pline de vanzatori care nu dau chitanta, nu platesc TVA,...Fara complicitate la granite nu s-ar intampla asta. Vorbim de miliarde de euro pierderi din marfa care nu se taxeaza sau se taxeaza subevaluat. Si de ce nu de siguranta nationala intrucat prejudiciul e de miliarde....
citez "Procurorii arătau, în rechizitoriul trimis instanţei, că în perioada mai 2010 - martie 2011"
respectiv "au fost achitate în martie 2016 de către instanța supremă"
Cam cine era la putere atunci cand au furat? Dar cand au fost achitati de prima instanta?
Sau stai, daca nu ne place decizia, justitia e pesedista, altfel e ok? Gandire gaunoasa de postac... Esti probabil unul dintre ramasitele celor platiti de udrea
P.S. Nu incerca sa-ti dai nici macar un doctorat de ala "copy&paste" ca nici asta nu-ti iese...
Procurorii spun ca baietii astia au facut prostii in 2010 - 2011. Pe timpul lui basescu-boc
Instanta suprema i-a achitat in 2016, pe timpul lui iohannis-ciolos.
Acum s-a mentinut achitarea din 2016.
achită cu felicitări și scuze pentru stres.Nu-i așa
Mircea Baniaș?
Jos ciuma rosie: psd-alde-udmr !
Acum, sterge-te la gura.
Jos ciuma rosie: psd-alde-udmr !
Omul a zis un adevar, indiferent cine sunt cei in cauza.
Voi sunteti alternativa la psd? Mie imi suna a justitie facuta cum vreti voi, pentru cine vreti voi.
Mi-ar placea sa stai si tu cateva zile la parnaie, asa, de dragul imaginii publice.
Nici nu am vorbit eu de sefa DNA.
Pe asta il vad maine, poimaine in Parlament lejer.
profesionistii de la DNA?
judecatorii?
nu exista fapta dar ramin casele, masinile, vacantele, relatiile de grup?
noi toti?
Toate probele de hotie obtinute cu ajutorul SRI - singurii care aveau si au logistica necesara - au fost anulate !
Si, uite-așa, hoții au devenit oameni cinstiți.
Ba mai mult , hoții o să-i bage acum la pușcărie pe cei care au indrăznit să vină cu acuzații "nefondate".