Patru copii din Queensland, Australia, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, și-au făcut bagajele, au luat cu ei inclusiv echipament de pescuit și ceva bani, și au fugit de acasă cu mașina unuia dintre părinți fiind găsiți abia după ce au reușit să parcurgă 900 de km.

HotNews.roFoto: Hotnews

Unul dintre copii a lăsat un bilet de adio familiei înainte de a pleca. Este de presupus că cei patru, toți minori, au condus cu schimbul având în vedere distanța mare pe care au parcurs-o, scrie Guardian.

“Este un drum foarte lung, (...) așa încât nu-mi pot imagina că o singură persoană ar fi putut conduce toată distanța”, a spus unul dintre inspectorii de poliție.

Cei patru și-au luat undițele cu ei, plănuind să se hrănească cu pește proaspăt pentru a economisi banii. După 140 de km au rămas însă fără combustibil și au fost nevoiți să alimenteze, astfel încât au furat o canistră de la o benzinărie din statul Queensland.

Astfel, cei patru- un băiat de 14 ani, doi în vârstă de 13 și o fetiță de 10 ani, au fost depistați de poliție în cursul zilei de duminică. În momentul în care poliția i-a localizat au refuzat să se dea jos și au blocat ușile automobilului, astfel încât a fost necesară intervenția în forță a poliției, unul dintre ofițeri spărgând practic geamul automobilului Nissan Patrol.

Copiii ar urma să fie interogați, în prezența părinților, și rămâne de văzut dacă vor fi puși sub acuzare.