Contribuţie de 0,5 euro pe cap de locuitor la Arad, pentru funcţionarea Alianţei Vestului / O decizie similară a fost luată deja la Cluj
Primarul interimar al Aradului, Călin Bibarţ, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, că statutul şi actul de constituire a Asociaţiei Alianţa Vestului vor fi supuse aprobării Consiliului Local cel târziu în luna august, în aceste documente fiind prevăzută şi contribuţia oraşului la bugetul de funcţionare a asociaţiei.
"La nivelul Alianţei s-a decis să existe o contribuţie de 0,5 euro pe cap de locuitor, iar la Cluj-Napoca s-a adoptat deja decizia. Noi acum am finalizat documentaţia şi vom intra cu ea în Consiliul Local. Această cotizaţie anuală este necesară pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare a aparatului tehnic operaţional", a precizat Bibarţ.
Municipiul Arad ar urma să contribuie anual cu aproximativ 80.000 de euro, suma fiind raportată la o populaţie de 160.000 de locuitori.
Gheorghe Falcă nu va mai face parte din Alianţa Vestului, numele său fiind deja înlocuit în documentele ce vor fi supuse aprobării CL Arad cu cel al primarului interimar, Călin Bibarţ, Falcă fiind ales europarlamentar.
Alianţa Vestului a fost înfiinţată în decembrie 2018, de primarii din Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea, cu scopul declarat de a atrage fonduri europene, în parteneriat cu Guvernul, pentru proiecte care vizează dezvoltarea regiunii.

Fascinanta legătură dintre spionaj și tehnologie: de la datele stocate în ADN-ul uman, la falsul turn GSM din aeroport care-ți fură informațiile din telefon
Dan Amariei, la 20 de ani de la lansarea albumului Omul cu Șobolani – „Ne punem în cap”: „Existau niște locuri cu un farmec mișto, cum ar fi Lăptăria sau Motoarele, genul de locuri care nu cred că vor mai exista vreodată”
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?
Paradoxul pandemiei: internările s-au prăbușit în 2020, dar numărul infecțiilor nosocomiale a crescut față de 2019 - date oficiale la nouă luni
De ce căutăm urme de viață pe Marte și ce ar însemna pentru omenire dacă le-am găsi
Concret, in timp ce cei care locuiesc in cladiri vechi li s-au marit impozitele intre 300-500%, pt cei care locuiesc la blocuri, primaria Arad a contractat un credit pt a finanta anveloparea blocurilor, adica celor din casele istorice le-au marit impozitul ca sa le faca moca(platesc doar 25%) anvelopare termica celor care detin apartamente proprietate personala, la bloc. Situatia este aceiasi in Timisoara, Arad si Oradea, in Cluj nu stiu.
Adevarul e asa: in ultimii 10 ani autoritatile s-au tot milogit de proprietarii imobilelor astora(care sunt in centru si pe care le vad toti turistii) sa si le varuiasca ca arata... well... cum arata sudul tarii. Nu au facut-o. Acum 5 ani li s-a facut propuneri sa le finanteze primaria renovarea, sa-i scuteasca 5 ani de impozite si sa plateasca in rate FARA dobanda banii. Multi au percutat si de aia in cele 4 orase pe care le amintesti au inceput sa apara chestii proaspat renovate si sa inceapa sa arate decent. Dar unora ca tine nu le-a convenit nici asa nici asa. Alora li s-a stabilit sa plateasca in cazul asta impozit usturator. Nu pt bani ci sa-si faca naibii fatadele alea. Dar la voi in sud probabil e suficient daca dai cu un strat de kk, vad ca va place asa. Ia du-te matale un milimetru dincolo de granita de vest si vezi in primul sat ce patesti daca nu iti tunzi iarba sau gardul la timp sau daca ai fatada scorojita. Toti din directia aia or fi pesedei. In final treaba sta cam asa: Noi, oamenii din oras, suntem complet de acord ca mizeriile de proprietari de case mizerabile in buricul targului sa fie supraimpozitati daca nu isi rezolva problema fatadelor. In mod normal le-am da foc caselor alora cu proprietarii in ele dar nah... primaria zice ca merge si cu taxele. Sa vedem. Cat despre de ce anvelopezi un bloc mai degraba decat o casa particulara... nici nu ma obosesc sa-ti raspund. Esti un ofticat rau-voitor caruia ii place sa se scalde in kk.