Camere de hotel din Costinești, inundate în urma unei ploi torențiale, închise de Protecția Consumatorilor
Mai mulți clienți ai unui complex hotelier de patru stele din stațiunea Costinești au reclamat, marți, la Protecția Consumatorilor, faptul că mai multe camere au fost inundate după o ploaie puternică.
Complexul are 400 de camere, dintre care 200 sunt situate la parter. „În urma ploii abundente a refulat canalizarea în tot Costineștiul, iar cinci dintre camere au fost inundate”, a precizat șeful CJPC Constanța, Horia Constantinescu.
Comisarii de la Protecția Consumatorilor au închis camerele afectate până la remedierea deficiențelor, iar unii dintre clienți au acceptat să fie mutați în alte camere, în timp ce alții au cerut să fie despăgubiți, alegând să-și termine vacanța.
„Ocupanții a două camere au fost relocați în incinta aceluiași complex. Turiștii din alte trei camere au ales să părăsească complexul și au fost despăgubiți pe loc la recepție", a mai precizat șeful CJPC Constanța.
Potrivit acestuia, unitatea a fost sancționată numai cu avertisment, iar administratorul a promis că va înlocui mochetele care au fost udate.
„Am hotărât să aplicăm avertisment și să ținem camerele oprite până la remedierea deficiențelor. Mocheta va fi înlocuită imediat după uscare, administratorul având pe stoc suficientă pentru această operațiune. O să verificăm și dacă turiștii au fost cazați în condiții bune", a mai declarat Horia Constantinescu.

ANALIZĂ Cât de pline sunt parcările Primăriei Capitalei după creșterea tarifului la 10 lei/oră și ce cheltuieli cu salariile vs încasări a însemnat transferul serviciului la compania municipală
Noi reglementari ale ANRE pentru schimbarea furnizorului de energie: Consumatorii casnici vor trebui să comunice indexul / Ofertele trebuie să arate din ce este compus prețul
Cum se circulă pe liniile principale de cale ferată și cât au scăzut vitezele față de anii 80' și 90'
VIDEO Watchkeeper X - Drona militară din Armata Britanică ce ar putea ajunge să fie produsă în România pentru Armata Română
Moldovean, culegător de crabi în Marea Barents: Anul trecut, din cauza pandemiei în loc de 4-5 săptămâni am stat 7 luni pe mare / În martie 2020 au fost -40 de grade. Normalul e de -20 sau -30 de grade