Cei doi adolescenți au fost înjunghiați în timp ce se aflau la un festival de muzică populară din comuna Prejmer.
Un tânăr de 18 ani este suspectul principal în acest caz și a fost reținut duminică de către polițiști.
"A avut loc un conflict spontan între doi tineri de 15, respectiv 17 ani pe de-o parte, și alți doi bărbați de 18, respectiv 20 ani pe de altă parte. În urma unui schimb de replici, cei patru tineri s-au agresat reciproc, lovindu-se cu pumnii și picioarele, iar băiatul în vârstă de 18 ani i-ar fi lovit pe cei doi minori cu un obiect tăietor înțepător în zona abdomenului, pe unul dintre ei și a omoplatului drept”, au transmis reprezentanții Poliției Brașov.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și lovirea sau alte violențe, dosar instrumentat sub coordonarea procurorului. Inițial, anchetatorii spuneau că victimele au 14 și 15 ani.