Medicii ar trebui să poată face rezidențiatul și în cabinetele doctorilor de familie, potrivit unui proiect de lege semnat de parlamentari de la PSD, UDMR și PNL și depus la Senat. Semnatarii mai propun ca medicii specialiști de pediatrie și medicii specialiști de interne să poată obține certificatul de medic specialist în specialitatea medicină de familie după ce fac un stagiu de pregătire de 6 luni în cabinete de medicină de familie.

HotNews.roFoto: Hotnews

Propunerea legislativă inițiată de 32 de parlamentari de la PSD, PNL și UDMR modifică și completează Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, scrie Mediafax.

Ce modificări propun semnatarii:

  • (1 - art. 9) Pregătirea în rezidențiat se desfășoară în mod descentralizat, regional, la nivelul centrelor universitare cu facultăți de medicină, medicină dentară și farmacie acreditate, prin departamentele de învățământ postuniversitar medical, medico-dentar și farmaceutic, inclusiv în cabinete medicale individuale de medicină de familie, precum și în unități sanitare ale ministerelor cu rețea sanitară proprie sau în unități sanitare aflate în administrarea unităților publice locale.
  • (2) Instituțiile de învățământ superior cu facultăți de medicină, medicină dentară și farmacie acreditate propune Ministerului Sănătății coordonatorii de program de rezidențiat, directorii de program, precum și responsabilii de formare, inclusiv în cabinete medicale individuale de medicină de familie, precum și în unități sanitare aflate în administrarea unităților publice locale.
  • (3) Nominalizarea coordonatorilor prevăzuți la alin. (2) se face prin ordin comun al ministrului Sănătății și al ministrului Educației, Cercetării și Inovării.
  • (4) Pentru îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază, directorii de program, precum și responsabiii de formare din cabinetele medicale individuale de medicină de familie, precum și din unitățile sanitare ale ministerelor cu rețea sanitară proprie sau din unitățile sanitare aflate în administrarea unităților publice locale pot beneficia, în conformitate cu prevederile legale, de plata unei indemnizații.
  • (5) Responsabilii de formare din cabinetele medicale individuale de medicină de familie, precum și din unitățile sanitare ale ministerelor cu rețea sanitară proprie sau în unitățile sanitare aflate în administrarea unităților publice locale vor beneficia de plata indemnizației prin transfer de la Direcțiile de Sănătate Publică”, conform inițiativei legislative.

De asemenea, un alt articol al proiectului prevede că "după promovarea examenului și după expirarea stagiului minim aferent specialității, ministrul Sănătății confirmă prin ordin titlul de medic specialist, de medic dentist specialist sau de farmacist specialist, după caz, în cel mult 10 zile lucrătoare de la ultima zi a sesiunii de examene organizată pentru specialitatea respectivă”.

Proiectul mai propune introducerea unui alineat prin care "medicii specialiști de pediatrie și medicii specialiști de interne pot obține certificatul de medic specialist în specialitatea medicină de familie după efectuarea unui stagiu de pregătire de 6 luni în cabinete de medicină de familie, nominalizați de Ministerul Sănătății”.

Ce argumente aduc inițiatorii legii

Aleșii susțin că proiectul este necesar în condițiile în care este o lipsă de medici de familie în multe comune din țară. "Având în vedere lipsa de medici de familie din mai mult de 500 de comune din țară și luând în calcul că din cele 11.300 de cabinete de medicină de familie funcționale, în următorii 10 ani se vor pensiona mai mult de 33% din medicii de familie activi în prezent, dar și faptul că nu există momentan șansa de a suplimenta în mod eficient această lipsă de medici de familie, propunem prin modificarea noastră legislativă crearea posibilității reprofilării medicilor specialiști în pediatrie și specialiști de interne în medici specialiști de medicină de familie, prin efectuarea unui stagiu de 6 luni, la propria solicitare”.

Parlamentarii mai spun că doresc să ofere "posibilitatea de a obține prima specialitate în regim cu taxă tuturor asistenților universitari din cadrul facultăților de stomatologie angajați pe perioadă determinată, care au deja gradul științific de doctor în științe medicale".

"Avem nevoie de această reglementare, deoarece creșterile salariale și numărul limitat de locuri de rezidențiat pentru specialitățile de stomatologie îngreunează semnificativ accesul cercetătorilor tineri, astfel fiind nevoiți să abandoneze profesia de cadru didactic universitar”.

Prin urmare, inițiativa legislativă "introduce în textul legii corelările necesare privind posiblitatea efectuării rezidențiatului inclusiv în cabinete medicale individuale de medicină de familie, precum și în unități sanitare ale ministerelor cu rețea sanitară proprie sau în unități sanitare aflate în administrarea unităților publice locale, modificare legislativă ce a fost introdusă prin Legea nr. 12/2019 privind aprobarea Ordonanței de urgență Guvernului nr. 52/2018 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului”, potrivit sursei citate.

Astfel, prin această completare legislativă, spitalele județene de urgență, spitatele mai importante municipale pot fi cooptate în pregătirea rezidenților, susțin inițiatorii proiectului. "Totodată există posibilitatea plății unei indemnizații prin transfer de la Direcțiile de Sănătate Publică și către responsabilii de formare din unitățile nominalizate de Ministerul Sănății, la propunerea facultăților de medicină prin coordonatorii de program de rezidențiat”.

Proiectul de lege a fost înregistrat la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.