Numărul trotinetelor electrice din București a crescut în ultimele luni, după ce Primăria Capitalei a dat 30.000 de vouchere de 500 de lei pentru achiziția de trotinete electrice/biciclete, dar și după intrarea Lime, Flow și Wolf-e pe piața din București, cele trei servicii de închiriere aducând peste 1.500 de trotinete electrice. În plus, pentru a scăpa de aglomerația din trafic, tot mai mulți bucureșteni aleg să investească banii în așa ceva. Deși este un mijloc de transport rapid și nepoluant, potrivit pentru traficul infernal din oraș, apariția unui număr atât de mare de trotinete electrice într-un timp scurt are potențial de scandal, așa cum s-a întâmplat și în alte orașe din Europa.

TrotineteFoto: Hotnews

În absența pistelor pentru biciclete și a reglementărilor, trotinetiștii merg pe trotuar, iar pietonii reclamă că au viteză mare și sunt neatenți. O altă parte merg pe carosabil, însă de multe ori nu cunosc regulile de circulație și nu poartă cască, ceea ce îi pune în pericol și nemulțumește șoferii. Nici șoferii nu sunt atenți la trotinetiși și nu respectă regulile de circulație.

La finalul lunii iunie, a fost depus la Camera Deputaților un proiect de lege care să reglementeze domeniul, însă mai durează până va fi aprobat. La Paris, scandalul este mai vechi și autoritățile au interzis deja circulaţia cu trotinete electrice pe trotuare.

Cum a crescut numărul trotinetelor electrice în București

În perioada 2017-2018, Primăria Capitalei a acordat 30.000 de vouchere pentru achizitionarea de biciclete, biciclete electrice, trotinete electrice si dispozitive de tip Segway/Ninebot si accesorii ale acestora.

În această primăvară, trei companii care închiriază trotinete au apărut în București: Wolf-e, Lime și Flow. Wolf-e s-a lansat în aprilie, deblocarea costă 2 lei și apoi se adaugă 50 de bani/minut. Lime, s-a lansat la finalul lunii mai și prețurile sunt 3 lei la deblocare plus 60 de bani/minut de călătorie. Tot în mai s-a lansat și Flow, la care costul de pornire este 2 lei, la care se adaugă 50 de bani/km. Lime a anunțat că aduce în București 1.000 de trotinete electrice, Flow până la 640 de trotinete electrice, iar Wolf-e câteva sute, nu s-a precizat exact numărul. Companiile au încheiat parteneriate cu Primăria Capitalei, activitatea desfășurându-se pe domeniul public.

Și numărul trotinetelor electrice va crește în următorii ani. Mihai Pătrașcu, șeful Evomag, unul dintre cei mai mari retaileri online de astfel de vehicule, a declarat pentru HotNews.ro, la finalul lunii mai, că piața vehiculelor electrice va totaliza 30.000 de unități în acest an, potrivit estimărilor sale, din care 80% sunt trotinete electrice. Evomag a vândut anul trecut cam 8.000 de trotinete. Cele mai ieftine trotinete costă 1.000 de lei, iar bugetul mediueste de 2.000 de lei. Vezi aici ce trotinete electrice au cei de la Evomag în ofertă.

Ce probleme sunt

Principala problemă a celor care folosesc trotinetele electrice este că nu au pe unde să meargă, în absența pistelor pentru biciclete. Mai exact, Bucureștiul are circa 10 km de piste pentru biciclete. Citește aici de ce suntem în această situație. Astfel, cei care folosesc trotineta electrică merg fie pe trotuar, fie pe carosabil și se descurcă cum pot. Fiindcă trotinetele electrice prind viteză destul de mare, până la 25 km/oră, pietonii sunt deranjați și se tem că vor fi loviți. ”Nu este normal să mergă cu așa viteză pe trotuar, sunt copii, oameni bătrâni. Zilele trecute era să mă zboare o trotinetă”, a povestit Nadia, pieton. Probleme apar și când trotinetiștii mai curajoși merg pe carosabil. Pe de o parte, unii dintre ei nu respectă regulile de circulație, nu poartă cască și se pun în pericol. Pe de altă parte, șoferii sunt și ei neatenți și nepăsători și pot lovi trotinetiștii. ”Folosesc trotineta fiindcă m-am săturat să stau în înghesuiala din mijloacele de transport care stau blocate în trafic. Ajung foarte repede și confortabil unde am nevoie. Merg și pe trotuar, și pe carosabil. Nu se poate merge numai pe trotuar deorece sunt mașini parcate, iar bordurile nu sunt aduse la nivel, trebuie să oprești și să te dai jos de pe trotinetă. Atunci când sunt obstacole pe trotuar, merg pe carosabil. Din păcate șoferii nu sunt foarte atenți sau nu observă trotinetele. Trebuie să am eu grijă”, a povestit Elena, care folosește de câțiva ani trotineta.

Un proiect de lege ar putea reglementa domeniul

Un proiect de lege depus de deputatul PNL Sorin Moldovan la Camera Deputaților, propune modificarea Codului rutier și reglementează circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice. Potrivit documentului, trotineta electrică este definită ca un „vehicul, cu două sau trei roți, a cărui viteză maximă prin construcție nu depășește 40 km/h și care este echipat cu un motor electric a cărui putere nominală continuă maximă nu depășește 2 kW”. Bicicletele, trotinetele electrice și mopedele trebuie să aibă „mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare.

Proiectul propune ca trotinetele electrice să circule pe pistele pentru biciclete, dacă acestea există. Documentul mai prevede ca numai persoanele cu vârsta peste 14 ani să poată merge cu bicicleta sau trotineta electrică pe drumurile publice, iar cei care au sub 18 ani trebuie să poarte cască de protecție.

În forma actuală a Codului rutier, trotinetele electrice care ating viteze mai mari de 25 de kilometri pe oră intră la categoria mopede, prin urmare cei care le conduc ar avea nevoie de permis de conducere. În plus, mopedele trebuie înmatriculate și nu au voie să circule pe trotuar. Firmele care închiriază trotinete electrice au limitat viteza acestora la 24 km/h, pentru a nu se încadra în categoria mopedelor.

”Reglementarea trotinetelor este necesară pentru a evita amenzile! În Codul Rutier vehiculele electrice care depășesc viteza de 25 km/h sunt considerate mopede. Astfel, foarte multe trotinete electrice intră în această categorie pentru care se solicită permis de conducere categoria AM și este necesară inmatricularea acestora la autoritățile locale. Prin inițiativa mea parlamentară definim în mod separat trotinetele electrice astfel încât ele să nu fie asociate mopedelor. Astfel, trotineta electrică este definită ca fiind vehicul, cu două sau trei roți, a cărui viteză maximă prin construcție nu depășește 40 km/h și care este echipat cu un motor electric a cărui putere nominală continuă maximă nu depășește 2 kW. Utilizatorii de trotinete electrice vor avea de respectat regulile de circulație pe care le respectă un biciclist. În plus am introdus obligativitatea de a purta cască de protecție dacă aceștia au sub 18 ani. Pentru a ține pasul cu schimbările din societate consider necesară modificarea propusă, astfel încât utilizatorii cât și restul participanților la trafic dar și pietonii să fie în deplină siguranță”, a explicat Sorin Moldovan, pe pagina de Facebook, după depunerea proiectului de lege.

Și companiile care închiriază trotinete electrice își doresc reglementarea domeniului.

”Salutăm inițiativa autorităților în ceea ce privește reglementarea transportului eco-friendly atât de necesar într-o metropola deja sufocată de poluare. Chiar dacă nu avem încă o legislație si infrastructură care să ne susțină corespunzator, cu toții știm că prevenția este cheia și putem contribui împreună la crearea unui spațiu sigur în trafic”, au postat cei de la Flow pe pagina de Facebook.

Marian Ivan, reprezentant al Organizației pentru Promovarea Transportului Alternativ în Romania (OPTAR), spune că trotinetele nu pot circula pe trotuar și nici pe pistele pentru biciclete, cel puțin după reglementările actuale.

”În primul rând, trotineta electrică este acționată de un motor, deci nu mai este un vehicul care poate fi asimilat mersului pe jos, cum este trotineta simplă, ci este un autovehicul. Chiar dacă nu este reglementată ca atare în codul rutier, este un autovehicul, deci nu are voie pe trotuar, asta este clar. Mai departe, bineînțeles, este nevoie de o reglementare, să se discute despre acele trotinete electrice care ajung la viteze foarte mari, nu cele care ajung la 24 km/oră. Dezbaterea este obligatoriu să existe fiindcă problemele se pot rezolva doar prin discuție. Nefiind reglementate, situația este ciudată. În mod normal trebuie să respecți regulile de circulație ca orice autovehicul. Dacă trebuie sau nu să circule pe pista de biciclete, este problematic deoarece în definiția pistei pentru biciclete nu este inclusă și categoria trotinete electrice, deci nu ar avea dreptul să circule pe acolo. Ca să circule trotinetele, pistele trebuie să fie de foarte bună calitate”, a explicat Marian Ivan pentru HotNews.ro.

De ce Primăria Capitalei nu dă un regulament

Mihai Teodorescu, directorul Direcției Transporturi din Primăria Capitalei a declarat pentru HotNews.ro că Primăria Capitalei va elabora un regulament pentru trotinetele care circulă în București după modificarea Codului Rutier și definirea ca atare a trotinetei. ”Nu putem reglementa îninte. Așteptăm să vedem cum se va modifica Codul Rutier. În parteneriatele închiate cu firmele care închiriază trotinete, noi am limitat viteza la 24 km/oră, ca să nu intre la categoria mopede. În plus, cei care închiriază au pus în aplicații câteva reguli care trebuie respectate de utilizatori”, a explicat Mihai Teodorescu.

Cum s-a întâmplat la Paris

Autorităţiledin Paris au interzis deja circulaţia cu trotinete electrice petrotuare, iar măsura urmează să se aplice pe întregul teritoriu al Franţei, sancţiunile pentru neconformare fiind amenzi de 135 de euro, a anunţat ministrul francez al Transporturilor, Elisabeth Borne, în luna mai.

Noile reglementări vor intra în vigoare pe întregul teritoriu al Franţei începând din septembrie, a declarat Elisabeth Borne, conform publicaţiilor Le Parisien, Aujourd'hui en France şi Le Figaro.

Reglementările figurează într-un proiect de decret elaborat de Ministerul Transporturilor în colaborare cu Ministerul de Interne. Decretul urmează să fie aprobat de Consiliul de Stat din Franţa. Printre noile dispoziţii se numără interdicţia de a circula pe trotuar cu un vehicul care poate depăşi viteza de 25 km/h. Vehiculele electrice de genul trotinetelor vor putea atinge cel mult 50 km/h şi vor rula doar pe piste speciale. Circulaţia trotinetelor pe trotuare va fi interzisă, la fel şi pe şosele.