4 iulie - Ziua Independenţei SUA, când americanii îşi celebrează valorile naţionale

de Redactia     HotNews.ro
Joi, 4 iulie 2019, 13:33 Actualitate | Esenţial


Ziua Independentei
Foto: pixabay.com
Data de 4 iulie 1776 este cunoscută în istoria universală ca ziua Declarării Independenţei americanilor de Imperiul Britanic, un eveniment care a condus la naşterea Statelor Unite ale Americii ca entitate suverană. În prezent, 4 iulie este ziua în care sunt celebrate valorile americane, notează Mediafax.

În 1776, cele 13 colonii americane își declarau independența de Imperiul Britanic, un eveniment care a condus la naşterea Statelor Unite ale Americii ca entitate suverană.

Însă 4 iulie nu este chiar ziua în care Congresul Continental - format din delegaţi ai coloniilor - a decis să declare independenţa, acest lucru întâmplându-se cu două zile înainte, pe 2 iulie 1776.

Nu este nici data la care a izbucnit Revoluţia Americană, care începuse cu un an înainte, în aprilie 1775, potrivit constitutionfacts.com.

Şi nici nu este data la care Thomas Jefferson - considerat unul dintre "părinţii fondatori" ai SUA, devenit al treilea preşedinte al statului (1801-1809) - a scris prima schiţă a Declaraţiei de Independenţă, lucru care s-a întâmplat în iunie 1776. Această Declaraţie de Independenţă a fost semnată pe 2 august 1776 şi trimisă britanicilor în luna noiembrie a aceluiaşi an.

Pe 4 iulie 1776, Congresul Continental a aprobat forma finală a Declaraţiei de Independenţă, la conceperea căreia s-a lucrat mai multe zile.

Astfel a devenit oficială această dată, care a fost inclusă în Declaraţia de Independenţă, iar copia semnată în august 1776, redactată de mână, poate fi văzută în prezent la Arhivele Naţionale din Washington.

În primii 15-20 de ani după semnarea Declaraţiei de Independenţă, americanii nu au sărbătorit această dată, iar, până în anii 1790, devenise şi un act controversat. Pe de o parte, democraţii republicani admirau Declaraţia de Independenţă şi pe Jefferson, pe de altă parte, federaliştii considerau actul prea franţuzesc şi prea anti-britanic.

În 1817, John Adams - al doilea preşedinte al SUA (1797-1801) - se plângea că America nu era foarte interesată de trecutul ei.

După ce s-a încheiat războiul dintre americani şi britanici, izbucnit în 1812, partidul federalist s-a destrămat și toate formațiunile politice din anii 1820 - 1830 se considerau moștenitori ai lui Jefferson și ai republicanilor democrați. Au început să circule din nou copii tipărite ale Declarației de Independență, cu data de 4 iulie subliniată. Moartea lui Thomas Jefferson și a lui John Adams pe 4 iulie 1826 a ajutat la promovarea ideii că 4 iulie trebuie sărbătorită ca dată importantă în istoria americanilor.

Congresul american a declarat ziua de 4 iulie sărbătoare națională în 1870, la aproape un secol de la Revoluția Americană. Tot atunci a fost declarată sărbătoare națională și Crăciunul, printre altele.

În prezent, ziua de 4 iulie este marcată prin etalarea steagului american, discursuri politice, ceremonii, parade, petreceri, reuniuni de familie, picnicuri, meciuri de baseball, focuri de artificii şi alte evenimente.

Cu această ocazie, pe mesele americanilor se regăsesc cel mai adesea "hot-dogs" şi hamburgeri, porumb copt, limonadă, bere, pepene roşu şi plăcintă cu mere şi îngheţată.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














1233 vizualizari

  • -4 (8 voturi)    
    uncle Sam fully armed (Joi, 4 iulie 2019, 13:39)

    U_swamp [utilizator]

    Da, cu armament militar pe strazile capitalei federale.
  • +5 (7 voturi)    
    Valorile Americane sunt valorile Lumii Libere, (Joi, 4 iulie 2019, 14:01)

    Habermas [utilizator]

    valorile civilizatiei Occidentale. Toate popoarele Europei, inclusiv Romanii, au contribuit demografic si cultural la nasterea poporului American. Au emigrat in America oamenii care au avut acel spirit de liberatate, si "can do" mentality; si in special spiritul etic protestant care la noi se traduce prin "nu lasa pe maine ce poti face astazi", "cum iti asterni asa dormi" cu varianta "cum si-o face omul cu mana lui nu i-o face nici dracu'", iar mai departe, "munceste si vei avea", "cauta si vei gasi", "ce tie nu-ti place altuia nu-i face" si alte asemenea.

    Americanii au Baseball, noi avem oina - foarte asemanatoare. Pacat ca la noi oina nu are o amploare mai mare. Ar fi super interesant. Sau poate direct baseball, cu optiunea oina.

    Daca Uniunea Europeana nu exista, atunci Romania trebuia sa se uneasca cu SUA. Dar tot suntem impreuna in NATO si alte organizatii care impartasesc spiritul de progres.

    Long live USA!
    • +3 (3 voturi)    
      Frumos comentariu. (Joi, 4 iulie 2019, 16:01)

      Lucky1 [utilizator] i-a raspuns lui Habermas

      Felicitari!
  • +2 (2 voturi)    
    Un stat care si-a pastrat Constitutia... (Joi, 4 iulie 2019, 15:59)

    Lucky1 [utilizator]

    ...neschimbata timp de 244 de ani si care reprezinta simbolul Libertatii in lume.
    Martora a contributiei poporului Frantei la Independenta Coloniilor Americane este Statuia Libertatii tinand sus Facla care ilumineaza lumii calea spre Libertate.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version