Avertizare MAE pentru românii care vor să plece în Grecia și Croația: Risc ridicat de incendii / În Serbia este cod roșu de caniculă

de Redactia     HotNews.ro
Marţi, 2 iulie 2019, 15:18 Actualitate | Esenţial


Grecia
Foto: pixabay.com
Românii care tranzitează sau vor să călătorească în Grecia și Croația sunt avertizați că în aceste regiuni există risc ridicat de incendii, gradul 4 din 5, transmite Ministerul Afacerilor Externe. De asemenea, MAE avertizează asupra unui cod roșu de caniculă în Serbia.

UPDATE: Ministerul de Externe informează românii care călătoresc în Serbia, că autoritățile locale au emis coduri portocaliu și roșu pentru caniculă.

”Pentru ziua de 2 iulie 2019 a fost emis cod roșu pentru regiunile Pomoravlje, Serbia de Est și de Sud-Est, Kosovo și Metohija, fiind prognozate temperaturi mai mari de 38 de grade Celsius. Pentru celelalte regiuni se menține codul portocaliu. Autoritățile sârbe avertizează cu privire la disconfortul termic, precum și la posibilitatea existenței unor disfuncționalități în rețeaua electrică și la riscul apariției de incendii”, au transmis reprezentanții MAE.

În ceea ce privește Grecia, există în continuare un risc ridicat de incendiu de pădure (grad 4, pe o scară de la 1 la 5), pe fondul temperaturilor ridicate și a intensificării vântului, pentru următoarele regiuni: Peninsula Attica; Viotia; Korinthia; Achaia; Ileia; Messinia; Lakonia; Argolida; Insula Skyros; Insula Lesvos; Insula Chios.

Sursa citată mai spune că românii pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena: +302106728879, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al Ambasadei României în Republica Elenă +306978996222 și cel al Consulatului General al României la Salonic +306906479076.

MAE mai recomandă „consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie”.

Și pentru românii care se află, tranzitează sau călătoresc în Croația, MAE informează că autoritățile locale atrag atenția asupra existenței unui risc de incendii de vegetație, începând cu data de 1 iulie 2019, pentru zona de coastă a țării, în regiunile Istria, Primorje și Dalmația.

Ministerul de Externe „recomandă consultarea, pentru informații actualizate, a paginilor de Internet ale Institutului Hidro-Meteorologic croat – https://www.meteo.hr, Automobil Clubului Croat – http://www.hak.hr/en#traffic-flow-and-road-conditions, Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate - http://www.hznet.hr, Autorităţii Portuare Croate - http://www.portauthority.hr şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă http://www.ccaa.hr”.

Totodată, MAE reamintește cetățenilor români că, în situații de urgență, pe teritoriul Croației, pot apela numărul european unic de urgență 112. „Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +38514677660 și +38514610009, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Croația: +38598414341”, conform sursei menționate. Nu în ultimul rând, ministerul recomandă consultarea paginii de Internet http://zagreb.mae.ro, www.mae.ro, www.meteoalerm.eu şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația "Călătorește în siguranță" (http:/www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















6366 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version