​Legea care dă puteri sporite polițiștilor, inițiată de Carmen Dan și Florin Iordache, a primit marți raport suplimentar favorabil de la comisiile juridică și de apărare din Camera Deputaţilor și ar urma să intre din nou în dezbaterea forului legislativ. Deputaţii din comisii au modificat, între altele, articolul referitor la împrejurările în care persoanele sunt duse la secţia de poliţie. Printre amendamente se numără și amendarea celor care refuză să se legitimeze în fața polițiștilor sau să se prezinte la sediul poliției.

HotNews.roFoto: Hotnews

Proiectul fusese retrimis săptămâna trecută la comisiile de specialitate de către plenul Camerei Deputaţilor pentru rediscutarea raportului, după ce liberalii au solicitat avizul CSAT pentru adoptarea lui. Această solicitare a fost reluată de deputaţii liberali în şedinţa de marţi a comisiilor, însă nu a fost acceptată de parlamentarii din coaliţia majoritară.

"Este vorba de o iniţiativă parlamentară şi nu este nevoie de avizul CSAT", a precizat preşedintele Comisiei juridice, Nicuşor Halici, citat de Agerpres.

Deputaţii din comisii au modificat, între altele, articolul referitor la împrejurările în care persoanele sunt duse la secţia de poliţie. Astfel, conform textului stabilit de comisii, poliţiştii pot să solicite, în condiţiile legii, sprijinul populaţiei pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea şi ducerea la sediul poliţiei a persoanelor ce fac obiectul acestei măsuri, precum şi să solicite sprijinul populaţiei pentru asistarea la efectuarea unor acte procedurale. În legea în vigoare, poliţiştii pot să solicite sprijinul cetăţenilor pentru urmărirea, prinderea, mobilizarea şi ducerea la unităţile de poliţie a persoanelor care au comis fapte penale.

Printre amendamentele admise se numără și cel referitor la amendarea celor care nu se legitimează în fața poliției. Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: "refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identității sale sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu".

Deputaţii au mai făcut unele modificări şi la capitolul referitor la poliţiştii de frontieră. Conform textelor adoptate de comisii, poliţistul este obligat să permită persoanei aflate în spaţiul public, împotriva căreia sunt folosite cătuşe sau alte mijloace de imobilizare, să ia măsuri pentru acoperirea feţei şi a mijloacelor de imobilizare.

Potrivit raportului, poliţistul este îndreptăţit să avertizeze persoanele, prin mijloacele avute în dotare, să înceteze acţiunile ilegale şi să efectueze controlul corporal al persoanei legitimate şi, după caz, al bagajelor sau vehiculului utilizat de acesta numai în scopul: ridicării bunurilor supuse confiscării, interzise la deţinere, (...) identificării şi ridicării unor arme, obiecte sau substanţe, ce pot fi folosite împotriva poliţistului, a altor persoane sau autovătămătoare. De asemenea, dacă persoana legitimată sau dusă la sediul Poliţiei are simptome vizibile care relevă necesitatea acordării asistenţei medicale de urgenţă, în cel mai scurt timp, poliţistul solicită serviciilor specializate acordarea acestei asistenţe.

"În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, poliţistul este îndreptăţit să utilizeze mijloace de constrângere constând în: forţa fizică, inclusiv aplicarea unor procedee de autoapărare sau imobilizare, cătuşe sau alte mijloace care permit imobilizarea membrelor superioare şi/ sau inferioare, denumite în continuare mijloace de imobilizare; mijloace neletale, arme, arme albe şi de foc, mijloace adecvate sau după caz vehicule pentru oprirea forţată, blocarea sau deschiderea unor vehicule ori spaţii închise în care se găsesc persoane şi bunuri ori pentru înlăturarea unor obstacole", se arată în raportul adoptat de comisiile de specialitate.

Actul normativ mai prevede că poliţistul trebuie să avertizeze persoanele prin orice mijloace de comunicare să înceteze acţiunile ilegale, iar pentru pagubele produse prin faptele poliţistului de frontieră se angajează răspunderea statului.

Proiectul, care anterior a fost adoptat tacit de Senat, urmează să reintre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor în şedinţa de miercuri a sesiunii extraordinare.

Proiectul de lege - care își propune să modifice Legea 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române - a fost inițiat de ministrul de Interne Carmen Dan și de vicepreședintele Camerei Deputaților Florin Iordache și a preluat dintr-un alt act normativ o serie de prevederi controversate, declarate neconstituționale în urma unei sesizări a președintelui Klaus Iohannis.