Cazul Sorina. Procesul a fost strămutat la Tribunalul Olt, care va decide dacă fata poate pleca în Statele Unite

de MH     HotNews.ro
Marţi, 2 iulie 2019, 12:29 Actualitate | Esenţial


Sorina si mama adoptiva
Foto: Digi24.ro
Procesul Sorinei, fetița de 8 ani din Baia de Aramă luată de acasă cu mascații după ce a fost adoptată de un cuplu de români din SUA, va fi strămutat la Tribunalul Olt, a decis marți Curtea de Apel Craiova. Astfel, magistrații din Olt trebuie să decidă dacă fata va putea pleca în Statele Unite.

Familia Săcărin, cea care a adoptat-o pe Sorina, au cerut ca dosarul să fie strămutat, de teamă că vor fi linșați și "pentru a evita un scandal monstruos". Inițial, procesul a fost deschis la Tribunalul Mehedinți, la solicitarea procurorului general Bogdan Licu, iar această instanță și-a declinat competența către Judecătora Drobeta Turnu Severin.

Marți, magistrații Curții de Apel Craiova au admis această solicitare și au decis ca dosarul să fie strămutat de la Judecătoria Drobeta Turnu Severin la Tribunalul Olt, a declarat pentru HotNews.ro purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Craiova, Ionel Grigorie.

"S-a dispus strămutarea cauzei, înregistrată inițial la Tribunalul Mehedinți, la Tribunalul Olt. Instanța a constat desființată de drept sentința din 25 iunie a Tribunalului Mehedinți, prin care soluționarea procesului era declinată către Judecătoria Drobeta Turnu Severin. S-a dispus refacerea tuturor actelor îndeplinite de instanță înainte de strămutare", a precizat purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Craiova.

Inițial, procesul a fost deschis la Tribunalul Mehedinți, la solicitarea procurorului general Bogdan Licu, iar această instanță și-a declinat competența către Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Procurorul general Bogdan Licu a trimis Tribunalului Mehedinți o solicitare de a emite o ordonanță președințială de interzicere a părăsirii teritoriului României de către fetița de 8 ani.

Totodată, printr-o acțiune separată adresată Curții de Apel Craiova, procurorul general a transmis o cerere de revizuire a deciziei civile din 23 aprilie, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, prin care s-a dispus încuviinţarea adopţiei internaţionale a Sorinei, "solicitându-se schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelurilor ca nefondate, iar în temeiul art. 512 Cod procedură civilă a fost solicitată și suspendarea executării acestei hotărâri".

Fetița de 8 ani a fost luată cu mascaţii din casa în care a fost crescută de un fost asistent maternal din Baia de Aramă, după ce a fost înfiată de o familie din Statele Unite. Momentul în care mascații au intrat în casă și au luat fetița a fost filmat de familia care a crescut-o. În imagini se observă cum copila refuză să meargă cu oamenii legii și strigă „mami, nu vreau să plec!", dar și cum la un moment dat este târâtă de către procurorul care a coordonat intervenția. Acest caz a generat un val de nemulțumiri legat de modul de intervenție, fetița fiind luată împotriva voinței ei.

Asistenta maternală, rămasă fără atestat în luna mai, susținea că nu a refuzat adopția copilei și că a fost obligată să semneze o declarație gata scrisă.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















2220 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version