Vreme caniculară, cu 35-37 de grade, în cea mai mare parte a țării. În 14 județe este cod galben de ploi

de MH     HotNews.ro
Marţi, 2 iulie 2019, 11:19 Actualitate | Esenţial


Canicula
Foto: Digi 24
Vremea va fi caniculară și disconfortul termic accentuat în cea mai mare parte a țării, iar în zonele de câmpie și podiș se vor înregistra frecvent temperaturi de 35-37 de grade Celsius, potrivit meteorologilor. De asemenea, vor fi sub cod galben de ploi 14 județe din Moldova, Maramureș, Crișana și Transilvania.

Potrivit Administrației Naționale de Mateorologie, în cea mai mare parte a Moldovei, în Maramureș, nordul Crișanei și local în Transilvania, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată - vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp. Avertizarea cod galben este în vigoare de la ora 12.00 și până la ora 23.00.

În același timp, vremea va fi caniculară și disconfortul termic accentuat în cea mai mare parte a țării, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar în zonele de câmpie și podiș se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35 - 37 de grade.

Conform meteorologilor, gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere, în special după-amiaza și în prima parte a nopții, în nordul, nord-estul și local în centrul țării, unde vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat 35-40 l/mp.

Pentru ziua de miercuri, meteorologii anunță instabilitate atmosferică temporar accentuată, mai ales după-amiaza și noaptea, la început în nord-est și în centru, precum și în zonele montane și submontane, apoi cu precădere în sud și sud-est.

În sudul țării, miercuri după-amiază va persista vremea călduroasă, izolat caniculară în Lunca Dunării, iar disconfortul termic se va menține accentuat.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














2151 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version