Corina Corbu, singurul judecător care și-a depus candidatura pentru șefia instanței supreme. Cristina Tarcea nu mai vrea un al doilea mandat

de MH     HotNews.ro
Marţi, 2 iulie 2019, 11:04 Actualitate | Esenţial


Cristina Tarcea
Foto: Captura Antena 3
Singurul magistrat care și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) este judecătorul Corina Corbu, judecată și achitată într-un dosar de corupție, în timp ce actualul președinte al instanței supreme, Cristina Tarcea, nu și-a depus dosarul pentru un nou mandat.

La finalul lunii mai, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a declanşat procedura pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile în care mandatul Cristinei Tarcea va expira în luna septembrie. Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, Cristina Tarcea nu și-a depus candidatura pentru un nou mandat, singurul dosar înregistrat la CSM fiind cel al judecătorului Corina Corbu.

În vara anului trecut, judecătoarea Corina Corbu a fost achitată definitiv de instanţa supremă într-un dosar de corupție în care a fost judecată alături de magistraţii Gabriela Bîrsan şi Iuliana Puşoiu. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât reluarea activităţii sale în cadrul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a ICCJ, după ce fusese suspendată, în iulie 2014, ca urmare a trimiterii în judecată. În urma deciziei de achitare, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a Corinei Corbu în funcţia de preşedinte al Secţiei de contencios administrativ din instanța supremă, pe o perioadă de trei ani.

Potrivit anunţului CSM, candidaţii pentru funcția de șef al Înaltei Curți vor susţine, în faţa Secţiei pentru judecători, un interviu care constă în susţinerea planului managerial şi verificarea aptitudinilor manageriale şi de comunicare, fiind vizate capacitatea de organizare, rapiditatea în luarea deciziilor, resistenţa la stres, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie şi planificare pe termen scurt, mediu şi lung etc.

De asemenea, Secţia pentru judecători va verifica şi cunoştinţele specifice funcţiei de preşedinte al ICCJ.

Calendarul concursului este:
  • 30 mai - 1 iulie - depunerea candidaturilor la Secţia pentru judecători
  • 1 iulie - 17 iulie - verificarea de către CNSAS dacă judecătorii care şi-au depus candidaturi au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea
  • începând cu data de 18 iulie - Secţia pentru judecători poate dispune analizarea candidaturilor şi numirea în funcţiile de preşedinte al ICCJ.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














3483 vizualizari

  • +1 (7 voturi)    
    hmm (Marţi, 2 iulie 2019, 11:12)

    dum_i [utilizator]

    e clar.

    adio romania.
  • -1 (5 voturi)    
    Corbu (Marţi, 2 iulie 2019, 12:13)

    varavara [utilizator]

    Aceasta Corbu este clar din partea psd care agreeaza mai ales persoanele acuzate de coruptie. Acestia sunt de-ai casei.
    Deci psd castiga si ultima reduta in lupta cu justitia.
    Halal tara!
  • +2 (2 voturi)    
    payback time (Marţi, 2 iulie 2019, 12:22)

    axiopolis [utilizator]

    .


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version