O sală de sport din municipiul Arad, construită de Compania Naţională de Investiţii (CNI) şi inaugurată în 2012, după investiţii de 3,5 milioane de lei la care a contribuit şi primăria, nu mai este folosită de un an, pentru că şcoala pentru care a fost realizată construcţia s-a mutat, iar universitatea care a folosit-o ulterior a renunţat să administreze acest obiectiv. Clădirea este acum năpădită de buruieni care ajung la trei metri înălțime, scrie Agerpres.

sala de sport napadita de buruieni la AradFoto: Arad Online

În 2010, urmare a solicitării administraţiei locale din municipiul Arad, CNI a finanţat construirea unei săli de sport pentru Liceul cu Program Sportiv Arad, şcoală care la acel moment se afla la o distanţă de un kilometru. Finanţarea CNI s-a ridicat la suma de 2.574.985 lei, însă Primăria Arad a mai contribuit cu aproximativ un milion de lei pentru realizarea utilităţilor, oferind şi un teren cu suprafaţa de 3.316 metri pătraţi. Lucrările s-au încheiat în 2012, însă între momentul acordării finanţării şi cel al inaugurării investiţiei, liceul s-a mutat din cartierul Micălaca în cartierul Bujac, în alt capăt al oraşului.

Pentru că investiţia nu mai folosea scopului iniţial, Primăria Arad, în gestiunea căreia a ajuns sala de sport, a fost de acord să o dea în folosinţă Universităţii de Vest "Vasile Goldiş". Sala a fost folosită de studenţii specializării Sport din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane şi Educaţie Fizică şi Sport, dar în urmă cu un an, după încheierea cursurilor, înainte de vacanţa de vară, universitatea a renunţat la sală, pentru că avea prea puţini studenţi care o foloseau, iar cheltuielile de întreţinere erau prea mari.

În baza unei hotărâri a Consiliului Local Arad, primăria a preluat din nou în gestiune sala de sport, în vara anului trecut, de când nu mai este folosită.

Primarul interimar al municipiului Arad, Călin Bibarţ, a declarat, luni, pentru Agerpres, că abia în primăvara acestui an s-a reuşit finalizarea unui regulament de funcţionare a bazei sportive, care poate fi închiriată.

"Pe noi ne-a luat prin surprindere decizia universităţii de a renunţa, anul trecut, la această sală de sport. Evident că trebuia să o preluăm în gestiune, dar nu aveam un regulament de funcţionare. S-a emis un regulament în luna aprilie, pentru ca sala să poată fi folosită fie de cluburi sportive, pentru antrenamente, fie de persoane sau alte entităţi juridice interesate să o închirieze", a declarat primarul.

Conform regulamentului de funcţionare, sala poate fi închiriată cu preţuri cuprinse între 30 şi 125 de lei pe oră (fără TVA), în funcţie de perioada din zi, cel mai ieftin fiind între orele 09,00 şi 14,00, iar cel mai scump seara, după ora 19,00.

Până în prezent, însă, nimeni nu a închiriat baza sportivă, care pare abandonată, pentru că buruienile de pe terenul respectiv au ajuns la o înălţime de aproape trei metri. Reprezentanţii municipalităţii susţin că vor promova baza sportivă şi vor încerca să aducă profit din închirierea ei, însă aceasta se află construită pe un câmp, la marginea oraşului, într-o zonă cu puţine locuinţe.