Riscul atacurilor teroriste a scăzut semnificativ, Europa atingând anul trecut cel mai ridicat nivel de siguranță de la înființarea grupării teroriste Statul Islamic din 2014 și până acum, însă numărul atentatelor dejucate, inclusiv atacuri chimice, arată că amenințarea încă există, a precizat Europol, potrivit Reuters.

Cladirea EuropolFoto: BitDefender

Pe de altă parte, raportul Europol atrage atenția asupra numărului mare de arestări din ultima perioadă legate de acte extremei drepte. Deși numărul este încă mic, cazurile s-au dublat doi ani consecutiv, ajungând la 44 în 2018.

În ceea ce privește terorismul, 13 de oameni au fost uciși, iar 46 au fost răniți în atacuri comise de jihadiști în Europa, în 2018, potrivit raportului Europol. Sunt cele mai scăzute cifre din 2014 și până acum, în condițiile în care organizația teroristă Statul Islamic care preluase controlul asupra unei treimi din Irak și Siria, a lansat o campanie împotriva Europei.

Din 2014 și până acum, an de an, jihadiștii au ucis zeci de oameni și au rănit alte sute de cetățeni în atentatele care au zguduit Europa, produse în mari orașe precum Manchester, Nisa, Bruxelles și Paris.

Organizația teroristă a fost nevoită însă se se retragă din teritoriile deținute în Siria și Irak, după intervenția aliaților, deși autoritățile spun că rămâne o amenințare, activând ca o organizației clandestină.

Toate atacurile care au avut loc anul trecut în Europa au fost comise de ”lupi singuratici”, cu arme de foc sau cuțite, astfel de atacuri fiind mai puțin periculoase față de cele coordonate de foști luptători ISIS, în sensul în care riscul de a face foarte multe victime este redus. Pe de altă parte, Europol atrage atenția că sunt și mai greu de prevenit de către poliție.

”Raportul Europol subliniază că terorismul reprezintă încă o amenințare reală pentru Uniunea Europeană”, a precizat comisarul pentru securitate Julien King.

”Pericolul grupurilor islamiste asociat cu violența forțelor de extrema dreaptă care sunt în ascensiune indică faptul că mai sunt multe de făcut, incluisv la nivelul combaterii conținutului online de factură teroristă”.

Organizația Statul Islamic are o prezență onlone puternică, însă retragerea sa din teren ar putea lăsa loc rivalilor din al Qaeda care își revendică influența în zonă, mai atrage atenția Europol.

De altfel, Statul Islamic a apărut ca facțiune a grupării al Qaeda din Irak, dar a profitat de războiul civil din Siria pentru a-și extinde zona de influență, preluând controlul asupra teritoriilor abandonate de gruparea fondată de Osama bin Laden.