Un bărbat a fost prins în timp ce fura, în noaptea de miercuri spre joi, din cutia milei din biserica aflată în incinta Cimitirului Eroilor din Buzău. Hoțul, care a intrat în biserică folosindu-se de o șurubelniță, a fost alergat de paznic printre morminte, relatează Mediafax.

Cimitirul Eroilor BuzauFoto: Captura video

Potrivit reprezentanților Poliției Buzău, spargerea a fost dată în noaptea de miercuri spre joi. Sursele citate susțin că bărbatul, de 49 de ani din Brăila, a reușit cu ajutorul unei șurubelnițe să intre în biserică, de unde a furat o tabletă și peste 300 de lei din cutia milei.

Agentul de pază l-a surprins pe bărbat în timp ce fura, iar acesta a fugit printre morminte, cu paznicul pe urmele lui. În timp ce fugea prin cimitir, bărbatul a scăpat tableta furată.

„A fost observat în timp ce sustrăgea, observat de un agent de pază. A fugit, dar a fost prins de către polițiști, întrucât firma de pază a alertat poliția, în biserică fiind montat un sistem antiefracție”, au precizat reprezentanții Poliției Buzău.

Bărbatul este acum cercetat pentru furt calificat, însă este recidivist, susțin surse judiciare.