Mai multe țări din Europa au experimentat un val de căldură record în ultimele zile și au emis alerte de sănătate, avertizând că temperaturile au putea crește și mai mult. Autoritățile au avertizat că temperaturile ar putea depăși 40 de grade Celsius, ajungând chiar la 45 de grade în unele regiuni ale continentului. Printre cele mai afectate state se numără Germania, Polonia și Cehia unde s-au înregistrat deja temperaturi record pentru luna iunie, scrie BBC News.

Europa, lovita de caniculaFoto: Hotnews

Unele țări, printre care Franța și Elveția, se așteaptă la temerpaturi de peste 40 C în cursul zile de joi.

În zonele din nord-estul Spaniei, temperaturile ar putea atinge 45C în cursul zilei de vineri, iar autoritățile au emis alertă de incendiu în unele regiuni.

Valul de căldură provine din regiunea Sahara și se caracterizează prin temperaturi mari și umiditate ridicată.

Temperaturile ridicate au provocat deja inundații și incendii forestiere, a dus la aterizarea forțată a avioanelor, a afectat șinele de tren și a obligat autoritățile să închidă școlile.

Mai multe orașe din Europa au luat măsuri excepționale pentru a limita impactul creat de valul de căldură fără precedent.

Cel puțin trei persoane au murit în sudul Franței după ce au suferit atacuri de cord. Autoritățile franceze nu au confirmat încă dacă decesele au legătură cu temperaturile crescute.

Mai multe școli din diferite părți ale Franței, unde temperatura record de 44,1 grade a fost doborâtă vineri, sunt așteptate să rămână închise până la sfârșitul săptămânii.

Autoritățile de la Paris, Lyon, Strasbourg și Marsilia au interzis mașinilor cu o vechime mai mare să intre în orașe pentru a combate poluarea.

La Milano, unde temperaturile sunt așteptate să depășească 40 de grade Celsius, mai multe organizații de caritate s-au pregătit pentru a distribui 10.000 de sticle de apă persoanelor fără adăpost.

Și România se confruntă, joi, cu un val de caniculă. Meteorologii au emis și o informare meteo de disconfort termic accentuat, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) prognozând că vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic accentuat după-amiaza, când pe arii relativ extinse în zonele de câmpie și podiș indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Vremea devine caniculară joi în zonele joase de relief, în București fiind așteptate temperaturi de 35 de grade Celsius.

În Polonia, Ministerul de Interne a informat că 90 de persoane s-au înecat până acum, încercând să se răcorească în lacuri sau râurii. Alte 27 de alte persoane au murit în Lituania în condiții similare după ce temperaturile au crescut peste 35 de grade Celsius.