Președintele Klaus Iohannis a avut miercuri discuții telefonice cu președintele Republicii Moldova, cu noul premier Maia Sandu și cu vicepremierul Andrei Năstase, în contextul politic de la Chișinău de după instalarea noului Guvern. Potrivit Administrației Prezidențiale, Iohannis a subliniat că România va sprijini transformările democratice reale, implementarea principiilor statului de drept, a angajamentelor asumate prin Acordul de Asociere cu UE, precum și a reformelor necesare pentru apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană.

Klaus IohannisFoto: Administratia Prezidentiala

Potrivit Administrației prezidențiale, președintele le-a urat succes premierului Maia Sandu și vicepremioerului Andrei Năstase și a reiterat susținerea României și a sa personală, în condițiile angajamentului clar și concret al noului Guvern pentru parcursul european al Republicii Moldova, pentru avansarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, precum și pentru continuarea proiectelor de cooperare, mai ales a celor de interconectare strategică, derulate de România în Republica Moldova, componente importante ale Parteneriatului Strategic.

"Președintele României a subliniat faptul că țara noastră va sprijini transformările democratice reale, implementarea principiilor statului de drept, a angajamentelor asumate prin Acordul de Asociere cu UE, precum și a reformelor necesare pentru apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a exprimat deschiderea ca România, pe baza solicitărilor concrete ale Republicii Moldova, să acorde asistență dedicată pentru consolidarea instituțiilor din domenii prioritare pentru Republica Moldova", mai spune Administrația Prezidențială.

De asemenea, s-a stabilit ca Maia Sandu să vină într-o vizită la București în 2 iulie și a fost convenită efectuarea unei vizite la București, la începutul lunii iulie, și a viceprim-ministrului Andrei Năstase.

În discuțiile cu președintele Igor Dodon, Iohannis a subliniat importanța menținerii parcursului european al Republicii Moldova, a implementării Acordului de Asociere și a Acordului Cuprinzător și Aprofundat de Liber Schimb și a reformelor necesare pentru apropierea de UE, pentru menținerea poziției Republicii Moldova în privința reglementării dosarului transnistrean, cu respectarea integrității teritoriale în granițele internațional recunoscute și cu neafectarea vectorului său pro-european, precum și a consolidării comunității de limbă, cultură și istorie care stă la baza relației speciale dintre România și Republica Moldova.

Și președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat pe Facebook că a vorbit la telefon cu președintele Klaus Iohannis și au "trecut în revistă întreaga agendă a relațiilor noastre bilaterale, remarcînd necesitatea aprofundării acestora". "Am constatat cu satisfacție intensificarea contactelor la toate nivelurile și în toate domeniile de interes comun. Am remarcat faptul că România este partenerul comercial principal al Republicii Moldova. Totodată, am exprimat recunoștință partenerilor români pentru sprijinul acordat țării noastre în mai multe domenii. Sunt ferm convins că dialogul nostru strategic va fi impulsionat după formarea majorității parlamentare și a Guvernului de la Chișinău", afirmă Dodon, precizând că l-a invitat pe Klaus Iohannis să facă o vizită oficială în Republica Moldova.

CITEȘTE ȘI: Maia Sandu vine în vizită oficială la București, pe 2 iulie, la invitația președintelui Klaus Iohannis