USR spune că va transforma în proiect de lege inițiativa „Oameni noi în politică”, respinsă de CCR din motive procedurale

de G.S.     HotNews.ro
Marţi, 25 iunie 2019, 15:10 Actualitate | Esenţial


Oameni noi in politica
Foto: Facebook
Prevederile incluse în inițiativa „Oameni noi în politică”, respinsă de Curtea Constituțională, vor fi incluse în proiecte de lege ale USR, anunță formațiunea politică, după ce CCR a publicat ieri motivarea hotărârii luate luna trecută.

”Motivarea deciziei CCR de invalidare a inițiativei Oameni noi în politică arată că cel mai mare proiect civic de reformă electorală din istoria României a fost blocat, pe de o parte, de reaua-credință a primarilor sau de incompetența unor funcționari din primării, iar, pe de altă parte, de judecătorii CCR, care și-au arogat, peste lege, atribuția de reatestare a semnăturilor

Motivele invocate de CCR pentru invalidarea unor semnături țin exclusiv de primării, de la lipsa unor ștampile pe listele cu semnături la absența unor informații despre persoanele care au atestat semnăturile la primării. Cu alte cuvinte, inițiativa civică „Oameni noi în politică” a fost blocată de Curtea Constituțională printr-un simplu artificiu, fără ca judecătorii CCR să se pronunțe pe fondul propunerilor.

Multe dintre prevederile incluse în inițiativa „Oameni noi în politică” fac deja subiectul unor proiecte de lege depuse de USR în Parlament. Celelalte vor fi transpuse și ele, cât de curând, pentru că USR consideră că România are nevoie de o reformă profundă a legislației electorale pentru simplificarea accesului cetățenilor competenți în politică și va depune toate eforturile pentru ca românii să poată vota mai ușor și să poată alege dintr-o paletă mai largă de opțiuni”, spune USR.

Grupurile civice implicate au acuzat, ieri, că ”CCR a blocat inițiativa Oameni noi în politică pe motiv că lipsește ștampila”.

Ce au spus grupurile civice:
”CCR a oprit inițiativa cetățenească de reformă electorală Oameni noi în politică (www.oameni-noi.ro) din drumul ei spre a deveni lege, motivând că „nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.74 alin.(1) din Constituție, respectiv numărul de susținători (de cel puțin 100.000) și dispersia teritorială (să provină din cel puțin un sfert din județele țării, iar în fiecare din aceste județe, respectiv în municipiul București, să fie înregistrate cel puțin 5.000 de semnături)”.

Astăzi, 24 iunie 2019, Curtea Constituțională a publicat motivarea hotărârii, un document rușinos care, în loc să corecteze abuzurile primăriilor, le întărește din punct de vedere constituțional și care confirmă o înfrângere totală a mecanismelor democratice:

1) CCR a invalidat 10.291 de semnături, coborând numărul total de semnături valide la 99.583. Amintim că voluntarii inițiativei au strâns circa 140.000 de semnături, dintre care au fost atestate de către primării 109.874 de semnături (multe primării au refuzat atestarea lor, altele le-au invalidat pentru motive ridicole: lipsa numărului de apartament sau de bloc, de exemplu);

2) Prin invalidarea acestor 10.291 de semnături de către Curtea Constituțională, 3 județe din totalul de 11 necesare care ar fi trebuit să aibă câte peste 5.000 de semnături atestate au coborât sub acest prag: a) Iași (CCR a invalidat 536 de semnături din totalul de 5.318 semnături deja validate de primării), b) Maramureș (CCR a invalidat 93 de semnături din totalul de 5.076 de semnături deja validate de primării), c) Sibiu (CCR a invalidat 196 de semnături din totalul de 5.027 de semnături validate deja de primării).”



















1236 vizualizari

  • -4 (10 voturi)    
    Hai ma baieti (Marţi, 25 iunie 2019, 15:59)

    Reticentul [utilizator]

    Marxismul vostru are radacini foarte adanci in istorie, nu piere, iata, de sute de ani. Eu intreb doar, omul vostru nou in politica e acelasi cu omul nou al lui Ceausescu sau cu omul nou al lui Soros? Nu ca ar fi vreo diferenta. Asa, si cum mai merge alianta cu socialistii iuropeni contra PPE, adica si cu social-democratii romani, urmasii comunistilor, Ciuma rosie adica. Spre cel mai inalte culmi, cum crede lumea?! Bravo, incepusem sa-mi pierd speranta, dar acum mi-am revenit. Sustin iata, omul nou in politica.
  • +2 (6 voturi)    
    O adugire umila. (Marţi, 25 iunie 2019, 16:09)

    Marionette [utilizator]

    Intrucat Justitia este o gluma proasta pe bani multi care doar "vaduveste" bugetul statului de bani si care atarna in favoarea celui care liciteaza mai mult sau dureaza zeci de ani pana este aplicata cu multa indulgenta propunem legalizarea vanzarii armelor de foc fara nici un document sau test psihologic incepand cu varsta de 12 ani.
    Momentan justitia actioneaza doar cu mangaierea pe crestetul capului a celor care ucid si violeaza. Spre exemplu gunoiul care a ucis politistul acela, deja mai ucisese pe cineva, plus un sir lung de alte violente.
    In Romania singurul drept pe care il ai ca om cinstit este sa mori ucis de hoti sau sa fii violata daca esti femeie. Daca il zgarii pe violator vei petrece ani buni in inchisoare dati de o Jusitie extrem de rapida si eficace.
    Asa ca pentru normalizarea situatiei de acum in care 100% dintre oamenii cinstiti sunt agresati de la 1% la 100% (pana la agresarea finala - uciderea) de catre fratia Justitie-Infractori este nevoie ca toata populatia Romaniei sa se inarmeze.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version