Premierul Viorica Dăncilă a precizat sâmbătă, întrebată în legătură cu contactarea ambasadei SUA în cazul fetiței de opt ani de la Baia de Aramă, că, dincolo de modul incalificabil în care autoritățile au intervenit, trebuie luate măsuri pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple. Dăncilă a mai spus că trebuie văzut ce se poate face pentru copil.
”Dincolo de modul în care s-a procedat, dincolo de instituții, dincolo de faptul că am spus și repet: este incalificabil modul în care a fost tratată fetița, trebuie să vedem ceea ce putem face pentru copil și acest lucru trebuie să-l judecăm nu numai din punct de vedere al Executivului, al funcțiilor pe care le deținem, cred că acest lucru trebuie să-l judecăm cu sufletul și să dăm un exemplu pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple. Nimeni, indiferent de ce funcție ocupă, nu are dreptul să aibă un asemenea comportament față de un copil”, a spus premierul, întrebată în legătură cu contactarea ambasadei SUA.
Anterior, premierul ceruse corpurilor de control ale Autorității Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie și Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială să fie luni dimineață la prima oră în Dolj și Mehedinți, pentru controale în cazul fetiței luate de acasă.
Dăncilă a precizat sâmbătă că a aprobat și trimiterea unui mesaj către Ambasada SUA, cu dorința de a avea o strânsă colaborare în ceea ce privește situația Sorinei.
„Împreună cu Marius Budăi, ministrul Muncii, urmărim acomodarea fetiței la noul mediu și vrem să ne asigurăm că este în siguranță și că are parte de o bună îngrijire”, a adăugat premierul. Fetița a fost luată cu mascaţii vineri din casa în care a fost crescută de un asistent maternal, din Baia de Aramă, județul Mehedinți, după ce copila a fost înfiată de o familie din America.