În cadrul măsurii preventive pentru 60 de zile, Vâlcov nu putea părăsi Slatina decât cu încuviințarea organelor competente.
Demersul lui Vâlcov vine după ce procurorii DIICOT au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și l-au pus sub control judiciar pentru divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, după ce a publicat pe Facebook protocolul secret SRI-PÎCCJ.
„Prin ordonanţa din data de 18.06.2019, procurorii DIICOT-Structura Centrală au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan, pentru săvârşirea infracțiunii de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională, faptă prevăzută şi pedepsită de art.407 al.3 CP. În fapt s-a reţinut că, la data de 23.08.2018, inculpatul a publicat pe pagina personală a unei reţele de socializare, o copie a unui document clasificat intitulat „Protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin potrivit legii”, informează DIICOT, printr-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, postarea a inclus șase pagini din protocol, pe care erau înscrise numerele de înregistrare 09472/08.12.2016 (PÎCCJ) şi 03656/07.12.2016 (SRI), documentul fiind încadrat în clasa „secrete de stat”, nivel „secret”, conform art. 4 al.2 lit.c din H.G.585/2002.
La scurt timp după apariţia în cursul anului 2018, pe site-ul PÎCCJ a protocolului public dintre Parchetul General şi SRI, încheiat în anul 2016, Darius Vâlcov a publicat pe pagina sa de Facebook şi o variantă secretă a protocolului.
Deşi protocolul nu mai producea efecte, aşa cum au anunţat SRI şi Parchetul General, era un document secret. Protocolul ar fi provenit de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, de unde vine Adina Florea, candidată la șefia Secției de anchetare a magistraților.
Cat creier poate sa aiba cineva ca sa aleaga sa pedepseasca persoana care a deconspirat o crima, crima pe care criminalii au declarat-o secreta? Asta-i una....
A doua e cam asa: Protocolul criminal secret "isi incetase efectele" ... dupa cum spun chiar procurorii. Totusi, aceiasi procurori il vor arestat pe cel care a devoalat protocolul criminal secret..."pentru posibile consecinte la adresa sigurantei nationale"! Nu e tare?
De unde o avea bani de drum? Că parcă are conturile goale și nicio lețcaie prin buzunare.
Iar justitia, cum isi foloseste independenta? Facand pe sluga in fata infractorilor pesedisti. Vor sa fie slugi din tot sufletul, altfel nu se simt bine.
- 1/5 ca nu se întoarce
- 1/10 ca se întoarce după ce si-a depus tablourile in vre'o banca din Elveția
- 1/1 ca își bagă picioarele (... si nu numai) in justiția româneasca.