Fostul senator UDMR Olosz Gergely, aflat în continuare în Ungaria, unde în luna martie a fost arestat, după ce a fost condamnat în România la 3 ani de închisoare pentru trafic de influenţă, a depus la Înalta Curte de Casație și Justiție o contestație în anulare - o cale extraordinară de atac, scrie Mediafax.

Olosz Gergely Foto: AGERPRES

Contestația în anulare depusă de fostul senator UDMR, Olosz Gergely, este o cale extraordinară de atac prin care se cere practic desființarea sentinței primite în România, de trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă.

Olosz Gergely se află în continuare în Ungaria, acolo unde a fost arestat de autorități în 13 martie, după ce a fost dat în urmărire internațională, în urma sentinței definitive primite de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Acesta a fost dat în urmărire internațională în ianuarie 2019, după ce în decembrie 2018 fusese dat în urmărire națională și în consemn la frontieră.

Fostul senator UDMR şi fost preşedinte ANRE a fost condamnat, la finele lui 2018, de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la 3 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, decizia fiind definitivă. Instanţa a mai decis confiscarea de la fostul preşedinte ANRE a sumelor de 384.000 euro şi de 400.000 lei.