Legea care prevede că o diplomă de doctorat poate fi anulată doar în urma unei decizii definitive a instanței este constituțională, a stabilit, joi, Curtea Constituțională, care a respins o sesizare a președintelui Klaus Iohannis.

HotNews.roFoto: Hotnews

Curtea Constituțională a respins, joi, cu majoritate de voturi, sesizarea de neconstituționalitate a președintelui Klaus Iohannis pe Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011.

În luna aprilie, președintele Klaus Iohannis a trimis către CCR o sesizare de neconstituționalitate asupra acestei legi, modificată de Parlament după ce CCR stabilise că este neconstituțională în integralitatea ei.

Șeful statului arăta că legea a fost adoptată, în procedura reexaminării, cu ignorarea deciziei CCR din 26 octombrie 2016 prin care a fost constatată neconstituționalitatea actului normativ în ansamblul său. Astfel, potrivit deciziei CCR, procedura legislativă trebuia sistată și reluată de Parlament. În urma reexaminării, legea a fost trimisă de Parlament pentru promulgare, pe 10 aprilie. Sesizarea de neconstituționalitate anterioară fusese trimisă de Guvern și de un grup de senatori în octombrie 2016.

Președintele a atras atenția că procesul de reexaminare vizează exclusiv punerea de acord cu decizia Curții a acelor dispoziții constatate neconstituționale, dintr-o lege nepromulgată încă și că Parlamentul a eliminat unele texte, a adăugat unele noi și a operat modificări, "fără ca acestea să fi făcut obiectul sesizării de neconstituționalitate și, în mod evident, contrar soluției dispuse de către instanța constituțională".

"În cazul de față, Parlamentul a eliminat unele texte, a adăugat unele noi și a operat modificări, fără ca acestea să fi făcut obiectul sesizării de neconstituționalitate și, în mod evident, contrar soluției dispuse de către instanța constituțională prin Decizia nr. 624/2016. Examinând legea adoptată de Parlament în forma în care aceasta a fost retrimisă la promulgare, reiese că anumite texte din legea criticată au fost eliminate, iar altele au fost modificate deși acestea nu au făcut obiectul sesizării de neconstituționalitate, în timp ce altele au fost introduse fără ca acestea să aibă vreo legătură cu forma inițială a legii sau să se fi regăsit în conținutul său, așa cum aceasta a fost supusă controlului de constituționalitate", se mai menționa în sesizarea de neconstituționalitate.

Intervenția Parlamentului de modificare a legii pentru aprobarea OUG 4/2016 prevedea că "diploma de doctor este revocată sau anulată prin hotărârea definitivă a unei instanțe judecătorești".

Astfel, potrivit actului normativ diploma de doctor este revocată sau anulată prin hotărârea definitivă a unei instanțe judecătorești, iar prin derogare de la alin. (6) al art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituția emitentă introduce acțiunea în anulare a diplomei, în termen de un an de la data dispoziției de retragere a titlului de doctor. Legea mai prevede că titlul de doctor încetează să mai producă efecte juridice din momentul comunicării dispoziției de retragere a acestuia.