George Ciamba a anunțat că România a închis, în perioada Președinției Consililui UE, 90 de dosare, în diverse domenii importante. Ministrul pentru Afaceri Europene a precizat că președinția română a trăit practic „cu fantoma Brexit-ului” pentru că acesta nu s-a produs, potrivit Mediafax.

George CiambaFoto: mae.ro

„Legislativul european a fost până în aprilie, până la sesiunea din 17 aprilie și am reușit să închidem 90 de dosare. Cred că e un lucru important. Nicio altă președinție nu a reușit, nu numai din punct de vedere cantitativ, ci și calitativ, să încheie atâtea, nu în ultimii ani”, a afirmat George Ciamba, marți seară, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

Întrebat cui se datorează acest mandat de succes al României la Președinția Consiliului UE, ministrul George Ciamba a spus că Guvernul a fost bine pregătit și a reușit să își păstreze neutralitatea în negocierea dosarelor.

„Eu cred că faptul că am fost destul de bine pregătiți, faptul că am avut decizia politică și faptul că am reușit să ne păstrăm rezerva de neutralitate. A fost foarte important că România a reușit să închidă dosare, obținând majorități calificate, reprezentând și reușind să realizeze majorități pe subiecte foarte variate. Deci noi nu am avut niciun fel de jenă de a pune pe masa Consiliului dosare care până acum pentru alții li se păreau că nu e momentul potrivit”, a precizat Ciamba.

Acesta a făcut o scurtă trecere în revistă și a dosarelor încheiate de România.

„Am avut un dosar important strategic – directiva gaz. De asemenea, am avut dosare care țin de condițiile sociale, de muncă, am avut dosare care țin de întărirea frontierelor externe ale UE și mă refer aici la suplimentarea numărului pentru Paza de Coastă. Am avut dosare care au ținut de lucruri foarte clare, de reglementări vis a vis de modul cum va arăta următorul buget, e vorba cum vam arăta partea de cercetare, de partea de burse care sunt oferite prin următorul buget al Uniunii, partea de digitalizare”, a explicat ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

Ministrul a mai spus că Președinția română a Consiliului UE s-a desfășurat „sub fantoma” Brexit, care nu s-a produs, însă țara noastră a trebuit să pregătească Uniunea Europeană pentru un posibil șoc al ieșirii Marii Britanii fără un Acord.

„Am avut destul de multe dosare absolut necesare, în condițiile în care Președinția română a trăit practic cu fantoma Brexit-ului, pentru că practic Brexit nu s-a întâmplat și nu se va întâmpla în timpul Președinției României. Și au fost lucruri pe care trebuia să le facem ca să pregătim Uniunea Europeană pentru un posibil șoc care ar fi venit, în cazul în care ieșirea Marii Britanii se făcea fără acord”, a conchis Ciamba.

George Ciamba a prezidat, marți, la Luxembourg ultima reuniune a Consiliului Afaceri Generale (CAG), unde sub mandatul Președinției României a Consililui UE au fost adoptate concluziile privind extinderea şi procesul de stabilizare şi asociere, informează MAE.

Tot marți, ministrul Ciamba a predat simbolic Finlandei Președinția Consiliului UE, deținută de România și care se încheie la finalul acestei luni.