Tatăl celor doi copii din Baia Mare care au cântat o melodie electorală pro-PSD a fost amendat cu 2.500 de lei, iar ancheta nu e terminată. Ar putea fi luate măsuri de protecție pentru cei doi copii, relatează Mediafax.

Cantec popular pro-PSDFoto: Captura Facebook

Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Florina Meteș, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că verificările polițiștilor în acest caz nu au fost finalizate în acest moment.

„Verificările referitoare la videoclipul electoral cu scopul identificării tuturor persoanelor implicate în producerea acestuia nu sunt finalizate în acest moment. Dar, în urma verificărilor desfășurate până acum, s-a stabilit că videoclipul în cauză a fost realizat de tatăl celor doi minori și postat ulterior pe Facebook și Youtube. Întrucât au fost încălcate prevederile art. 40, alin. 10 din Legea 33/2007, față de acesta s-a luat măsura sancționării contravenționale, în conformitate cu prevederile art. 53, alin. 1, litera z, din același act normativ”, a spus Meteș.

Articolul nr. 40 din Legea nr. 33/ 2007 privind alegerile europarlamentare arată că „folosirea minorilor cu vârsta sub 16 ani pentru distribuirea sau amplasarea de materiale de propagandă electorală este interzisă”, iar amenda în astfel de cazuri este cuprinsă între 1.000 și 2.500 de lei.

Tatăl celor doi copii a primit amenda maximă, de 2.500 de lei.

Surse locale au declarat la rândul lor corespondentului MEDIAFAX că ancheta Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Maramureş, declanșată în acest caz, nu este finalizată, urmând să fie stabilite măsurile de protecție pentru cei doi copii.

„Părinții și-ar fi exprimat acordul pentru a realiza acel videoclip electoral, urmează să vedem legat de copii care, oricum, nu pot fi folosiți în astfel de clipuri”, au spus sursele citate. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Maramureş s-a autosesizat după apariția unui videoclip pro-PSD în care cântau doi copii. Purtătorul de cuvânt al DGASPC Maramureș, Adrian Mândru, declara corespondentului MEDIAFAX că situația va fi evaluată și se va stabili dacă celor doi minori le-au fost încălcate drepturile. Videoclipul ar fi fost filmat în incinta Muzeului Satului din Baia Mare.

Codrin Ștefănescu a distribuit pe Facebook o melodie maramureșeană, interpretată de doi copii.

„A mai apărut un cântec superb din Țara Maramureșului ! Despre PSD”, scria Codrin Ștefănescu.

Ulterior, într-un comentariu, el preciza că nu PSD a comandat cântecul. „Superbă melodia! Nu noi am comandat asta! Oamenii cântă din tot sufletul. În toată țara”, mai scria Ștefănescu.

În cântecul „Hai Români ieșiți la vot”, doi copii interpretau o linie melodică specifică zonei Maramureşului, pe un text în care oamenii erau îndemnaţi să voteze PSD: „Frunză verde de bostan/Eu nu-i fac sluj lui Timmermans” și ”PSD-ul nu jigneşte/El doar că ne ocroteşte/Grădiniţe, şcoli şi bani/Ca s-ajungem oameni mari/De la PSD învăţăm/Pe bunici să-i ajutăm/Pe bunici să-i ajutăm/Cu pensia lor mărită/Viaţa e mai liniştită”, erau doar câteva dintre versurile cântecului pro-PSD.