Liviu Dragnea își va executa pedeapsa la Penitenciarul Rahova, în regim închis

de C.D.     HotNews.ro
Marţi, 18 iunie 2019, 13:33 Actualitate | Esenţial


Dragnea
Foto: Digi24

Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, va executa pedeapsa la Penitenciarul Rahova, în regim închis, au precizat, pentru Mediafax, surse din cadrul unității. Decizia a fost luată de comisia penitenciarului, întrunită marți.

Comisia de la Penitenciarul Rahova a decis ca Liviu Dragnea să execute pedeapsa la această unitate de detenție, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul unității de detenție.

Potrivit acelorași surse, Liviu Dragnea ar putea să treacă la regim semideschis după executarea unei cincimi din pedeapsă. După această perioadă, comisia se va întruni din nou pentru a decide în ce unitate continuă Dragnea executarea pedepsei, însă Penitenciarul Rahova nu are regim semideschis.

De altfel, fostul președinte PSD a depus o cerere pentru a rămâne în continuare în regim de detenție la Penitenciarul Rahova, astfel încât familia și cei apropiați să-l poată vizita.

Fostul preşedinte PSD, Liviu Dragnea, a fost încarcerat luni, 27 mai, în Penitenciarul Rahova după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis menţinerea deciziei de condamnare de pe fond, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman, în care a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu.

A fost a doua condamnare definitivă a lui Liviu Dragnea după cea din dosarul referendumumului, când a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare.



















12636 vizualizari

  • +24 (28 voturi)    
    apropiati: (Marţi, 18 iunie 2019, 13:38)

    liviu_ [utilizator]

    carmen dan, cap de penis etc...
  • +29 (31 voturi)    
    Eeee... pentru „dady” ar trebui redeschise ocnele. (Marţi, 18 iunie 2019, 13:43)

    prec [utilizator]

    Sau minele de plumb, de uraniu. Sau măcar exploatațiile de stuf din Deltă.
    Cu ce spor ar lucra ai noștri politicieni pe acolo.
    • +10 (12 voturi)    
      comisia trebuia sa il transfere la Jilava (Marţi, 18 iunie 2019, 14:09)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui prec

      si acolo tot de Buc tine, dar regimul e mai dur ptr ca nu exista regim deschis
  • +29 (31 voturi)    
    Confiscati banii familiei,ei mituiesc in continuar (Marţi, 18 iunie 2019, 13:43)

    Ciumpalache [utilizator]

    Copiii lui il sustin si trag sforile acum.
    Fam Dragnea e ca o hidra, tai capul, cresc alte trei.
  • +22 (24 voturi)    
    mda (Marţi, 18 iunie 2019, 13:44)

    SoulSearcher [utilizator]

    daca il mutau din capitala.. i-ar fi fost mai greu vioricai sa-si primeasca foaia zilnica cu ordine si legi de executat....
  • +11 (15 voturi)    
    o masura inteleapta (Marţi, 18 iunie 2019, 14:09)

    nash pandelica [utilizator]

    in interesul dlui dracnea.
    sa'l apere de comandoul sorosist, de aia in negru de l'au urmarit tot timpul cat a fost in libertate.
    deci, e spre binele sau. in regim inchis. cu zabrele.
    sper ca doamna carmencita va planta doi zdrahoni de jindari la usa celulei, sa'l pazeasca pe cel nepretzuit.
  • +12 (14 voturi)    
    Nu-i bai, o sa-l mute mai tarziu. (Marţi, 18 iunie 2019, 14:19)

    Habermas [utilizator]

    O sa aiba timp sa se acomodeze temeinic cu toate puscariile tarii - diverse stagii de 2-3-5-10 ani in diferite comunitati de infractori colaboratori.

    Mai sunt dosare pe rol (sau fapte in asteptare sa fie descoperite). Si nu vor fi rezolvate toate deodata, caci justitiei i s-au luat resursele de catre cineva, nu spui cine, si nu poate lucra prea repede.

    Deci nu-i cazul sa se grabeasca cu schimarea locatiei.
  • +8 (10 voturi)    
    Poate din urmatoarele (Marţi, 18 iunie 2019, 14:47)

    ABBV [utilizator]

    trei dosare ....se mai alege cu ceva perioada ....Poate nu scapa si Daddy cum a scapat Spagoveanu. Oricum si in cazul ala si in cazul lui Daddy ....pentru furtul de bani Europeni ... banuiesc ca nu se scapa. Mai ales cand e vorba de multe milioane de euro. Chiar daca justitia i trece cu vederea restul de balarii facute cu bani contribuabililor din Rromania.
    Poate ajunge sa i tina companie la tov. Mazare ...Sa nu i fie urat si omului 9 ani ......
  • +10 (12 voturi)    
    Cine i-a scris discursul Primei Ministre? (Marţi, 18 iunie 2019, 14:52)

    Habermas [utilizator]

    Ca nu pare prost.
    Desi este :)

    Noul PSD: un mare nimic impachetat in blabla roz-bonbon dulceag hashish.
    • +6 (6 voturi)    
      Uite cum mi s-a dus comentariul despre discursul (Marţi, 18 iunie 2019, 15:29)

      Habermas [utilizator] i-a raspuns lui Habermas

      din Parlament al lui Dancila ... singur singurel acolo unde trebuie :) desi eu voiam sa-l pun la articolul cu Motiunea de cenzura..

      Am un sub-constient foarte istetz. Cand sunt obosit sau neatent, el stie unde se potrivesc lucrurile in mod natural.

      PS. Rog scuzati aparenta lauda de sine. De fapt nu este vorba despre mine, ci despre realitate: chiar si dormind, oamenii stiu cine este autorul moral al dezastrului guvernului Dancila.
  • +9 (11 voturi)    
    Ramane sa scrie ceva "stiintific" despe auto - (Marţi, 18 iunie 2019, 15:09)

    Plagarus [utilizator]

    - imbogatire prin politica.
  • +9 (9 voturi)    
    petrecere (Marţi, 18 iunie 2019, 15:17)

    nahir [utilizator]

    cu tămbălău diseară.
    S-au renovat budele, să poată hamsterul face invitații ca la Parlament, iar răducu o să-și pună costumul de Cleopatra și împreună cu celelalte ”fetițe” o să tragă niște zbânțuieli, mai ceva ca la Moara Roșie din Periș.
  • 0 (0 voturi)    
    feciorul lui (Miercuri, 19 iunie 2019, 11:10)

    Kosmos [utilizator]

    Ar trebui bagat la bulau..i a adus telefon mobil ascuns in joc video


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version