Şi preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a fost amendat de jandarmi pentru protestul din Valea Uzului

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 15 iunie 2019, 21:47 Actualitate | Esenţial


Borboly Csaba
Foto: Agerpres
După vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, jandarmii l-au amendat cu 3.000 de lei şi pe Borboly Csaba, preşedintele CJ Harghita, pentru protestul desfășurat, în 6 iunie, în faţa cimitirului militar din Valea Uzului, informează agenția ungară de presă MTI.

Potrivit sursei citate, cel care a anunţat informaţia, sâmbătă, a fost chiar Borboly Csaba, el publicând şi procesul verbal de constatare.

Acesta susţine că, „prin acest pas, autorităţile române demonstrează, din nou, că acţionează rapid şi hotărât doar atunci când se îndreaptă împotriva unei minorităţi etnice”.

El a precizat că va contesta amenda în instanţă şi că va „informa opinia publică internaţională cu privire la paşii - părtinitori din punct de vedere etnic - întreprinşi de statul român”.

Șeful Consiliului Judeţean Harghita a mai spus că, în schimb, „nu are cunoştinţe despre măsuri luate de către autorităţi împotriva ilegalităţilor comise de primarul din Dărmăneşti sau împotriva scandalagiilor de la cimitirul militar din Valea Uzului”.

Conform agenției MTI, Borboly Csaba a amintit totodată că cei trei preşedinţi de consilii judeţene din Ţinutul Secuiesc au înmânat celor 80 de jurnalişti care l-au însoţit pe Papa Francisc în România o publicaţie ce informează cu privire la încălcarea drepturilor maghiarilor din România.

Miercuri, vicepreşedintele CJ Covasna, Róbert Grüman, a anunţat că şi el a primit o amendă de 3.000 de lei de la jandarmi. Potrivit acestuia, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Harghita invocă faptul că secuii nu au anunţat manifestarea prin lanţ uman cu 48 de ore înainte ca aceasta să aibă loc.

MTI mai menționează și că, joi, ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, a declarat că România nu ar trebuie să pedepsească protestatarii paşnici din Valea Uzului, ci pe cei care se fac cu adevărat responsabili de acţiunea violentă, antimaghiară, din 6 iunie.

****

În data de 6 iunie, de Ziua Eroilor, câteva sute de persoane au forțat intrarea în cimitirul militar internațional din Valea Uzului, după ce administrația locală a interzis accesul. Alte câteva sute de oameni, etnici maghiari, au format un lanț uman în fața cimitirului.

Jandarmeria a transmis atunci, referitor la incidentele petrecute la Cimitirul Valea Uzului, că nu au existat violențe între participanți sau între participanți și forțele de ordine, precizând însă că jandarmii vor verifica dacă au fost distruse cruci.

Agenția ungară MTI relatează despre evenimentele din 6 iunie că „reprezentanţii mai multor administraţii locale din Ţinutul Secuiesc şi persoane fizice s-au deplasat la cimitirul militar din Valea Uzului, aflat în administrarea primăriei secuieşti Sânmărtin pentru a împiedica inaugurarea, cu slujbă ortodoxă, a parcelei amplasate în mod ilegal de administraţia locală a localităţii moldovene Dărmăneşti şi a monumentului din cimitir. Aceştia au format un lanţ uman în faţa intrării în cimitir, dar miile de români veniţi la inaugurare au pătruns cu forţa înăuntru”.



CITEȘTE ȘI:

















5029 vizualizari

  • +2 (14 voturi)    
    exagerari (Sâmbătă, 15 iunie 2019, 22:23)

    martel55 [utilizator]

    la fel de rapid si hotarat au actionat indivizii angajati in jandarmerie si impottriva oponentilor politici ai actualului guvern pesedist, indiferent de etnie, chiar si israelieni fiind, aflati intamplator in zona de actiune a brutelor
  • +1 (15 voturi)    
    Alte abuzuri ale autoritatile (Sâmbătă, 15 iunie 2019, 22:50)

    eucomentez [utilizator]

    In Romania, desi exista legi nu sunt respectate de catre autoritati. Sunt amendati cei care respecta legea, cei care o incalca sunt laudati de ministerul de interne.

    Demisia ministrului de interne e obligatorie.
    • 0 (14 voturi)    
      aha (Duminică, 16 iunie 2019, 0:41)

      Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui eucomentez

      Legea prin care un cimitir public este inchis cu lacat si un grup de unguri este acolo ca sa "discute politica" blocand accesul, fiind care?

      Sau crezi ca e vreo diferenta intre aia din Ferentari, care declara ca s-au intalnit sa mance o samanta cand trebuie sa dea explicatii pentru rahaturi, si ungurii astia cu explicatia lor la acelasi nivel?
      • -2 (14 voturi)    
        vezi daca nu stii adevarul ? (Duminică, 16 iunie 2019, 10:57)

        democtrates [utilizator] i-a raspuns lui Nevermind

        Acel cimitir a fost administrat de primaria Sanmartin pe banii contribualilor de zeci de ani, nimeni , repet nimeni pana acum nu a revendicat intr-un fel acel cimitir. Acum s-a trezit un primar Alde sa faca dintr-o alta localitate, repsectiv Darmanesti sa faca ce vor muschii lui in complicitate cu guvernul acestei tari. Dupa ce au pierdut alegerileau zis ca hai sa mai facem una buna. Daca ai vorbi cu locuitorii din zona ai afla ca de fapt este vorba despre a prelua prin complicitatea guvernului zone intinse de pasuni, care apartin comunei Sanmartin din Harghita(inclusiv acel cimitir). Daca te duci la Dramanesti vei observa ca in asa sizul cimitir cu ostasii romani (care arata deplorabil) nu s-a depus nici macar un buchet de flori). Si conform ideilor tale este normal sa fie amendati vicepresedintele si presedintele CJ Harghita, iar cei care au invadat cimitirul rupand si distrugand totul au fost blanzi si normali. Vai de poporul asta si de cei care ii conduc.
        • -2 (4 voturi)    
          serios? (Duminică, 16 iunie 2019, 14:32)

          Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui democtrates

          Ce-mi mai place "adevarul" tau, plin de minciuni prin omisiune. Daca tot folosesti cuvantul adevar, citeste articolul din Adevarul, unde este prezentata situatia de fapt si de drept, iar la drept este descris si talmes-balmesul.

          https://adevarul.ro/news/politica/de-nu-inteleg-unguriicu-romanii-mormintele-cimitirul-international-eroilor-valeauzuluiz-spune-dl-hunor-kelemenl-1_5cd5251b445219c57e75b32b/index.html

          Citeste pana, poate, si pricepi, reorganizarea din 1926-1927, ignorata de unguri.

          Si da, e corect sa fie amendati SI astia, pentru fapte diferite.
  • 0 (22 voturi)    
    mda..iarasi nedrept (Sâmbătă, 15 iunie 2019, 23:09)

    Dreiu [utilizator]

    Dar voi unguri care va dati nialcosi, de ce ati blocat accesul in cimitir? Era cumva privat?
    De ce ati acoperit crucile crestine? Pentru ca doar cele unguresti is mai "drepte"?
    Cit o sa mai continuati acest joc inter-etnic infam si stupid, in care postati mereu in victime si sa agitati cetatenii? Cit o sa ma promovati separatismul?
    Si voi romani care v-ati comportat ca niste netrebnici, sa platiti pentru tot ce-ati infaptuit cu necinste acolo!
  • -7 (19 voturi)    
    avea dreptate Kelemen (Duminică, 16 iunie 2019, 1:11)

    banatul e fruncea [utilizator]

    Nu-l suport pe seful PSD-ului unguresc, dar cand a zis ca asta e fata adevarata a Romaniei avea dreptate... Ungurii astia care se rugau trebuie amendati, nu brutele care loveau pe ei cu tricolorul, si spargeau usa cimitirului... Vorba lui Johanis, Romania model de interculturalitate pentru Europa...
    • +2 (14 voturi)    
      se rugau? (Duminică, 16 iunie 2019, 3:14)

      Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui banatul e fruncea

      Blocand accesul si "tinand o sedinta"? Chiar ca fruncea... logica beton, jos miticii
      • -3 (13 voturi)    
        Ai vazut alt canal de TV ? (Duminică, 16 iunie 2019, 10:47)

        democtrates [utilizator] i-a raspuns lui Nevermind

        Daca nu ai vazut ce au facut maghiarii este de plans, aveau afisate hotararile judecatoresti prin care se afirma ca primaria Darmanesti nu are acces la cimitir da si se rugau. Deci in conformitate cu cele scrise de tine cei care au intrat in cimitir rupand poarta sub oblajuirea marelui jandarm de la 10 august din Bucuresti sunt cei mai blajini oameni , adusi pe bani frumosi de partidele nationaliste. Eu am fost dupa acel incident in Darmanesti si la asa zisul cimitir unde sunt ingropati ostasii romani nu a depus nimeni macar o floare. Oare de ce ? Concluziile le tragi tu singur .
        • -1 (7 voturi)    
          nope (Duminică, 16 iunie 2019, 14:40)

          Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui democtrates

          Unde am zis eu de aia ca-s blajini? Tu esti in stare sa citesti titlul articolului? Ca SI un ungur a fost amendat?

          Cauta filmarea in care un udemerist de "frunce", nu mai retin daca asta, spunea ca ei s-au intalnit acolo DOAR sa discute chestii si pentru asta este si "autorizatia", desi pe net "convocarea" era pentru blocare acces cimitir.

          Unii au intrat cu forta intr-un cimitir blocat ilegal de catre altii. Fapte diferite, ambele de amenda. ...
          • -1 (5 voturi)    
            nu aberati lucruirile sunt simple (Duminică, 16 iunie 2019, 16:08)

            alexiss [utilizator] i-a raspuns lui Nevermind

            Cei care au intrat, au intrat ilegal.nu conteaza etnia,nationalitatea scopul si alte lucruri, cimitirul era inchis legal prin hotarare de consiliu judetean Harghita. Pentru toata lumea era inchis, nu avea voie sa intre nimeni acolo.punc.
            Cei care au facut o trebuie sa fie pedepsiti, evident legal pentru acte de huliganism vandalism, profanare, etc.
            • +2 (2 voturi)    
              nu zau (Luni, 17 iunie 2019, 2:32)

              Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui alexiss

              E din categoria blocul este al administratorului si nu al proprietarului? Ia vezi tu cum s-a inchis, ce program de "vizitare" are si cum se deschide ca prin farmec cand vin niste uoameni de bine din Ungaria. Nu-ti da nimic cu virgula?!?

              Alte "puncte" mai ai?
  • -2 (8 voturi)    
    Alo HM..... (Duminică, 16 iunie 2019, 7:08)

    Observatore [utilizator]

    ...acele " câteva sute de persoane " care au fortzat intrarea in cimitir ce au fost ? rushi ? englezi ? italieni ?
    Ca din text nu rezulta .
    • 0 (12 voturi)    
      Cei care au distrus au venit din Bucuresti (Duminică, 16 iunie 2019, 7:56)

      eucomentez [utilizator] i-a raspuns lui Observatore

      Cei care au distrus cimitirul au fost extremisti de dreapta adusi cu autobuze din Bucuresti de cate ministrul de interne. A fost o mineriada in miniatura.
      • -2 (4 voturi)    
        ...cum adica extremisti de dreapta ? (Duminică, 16 iunie 2019, 11:46)

        Observatore [utilizator] i-a raspuns lui eucomentez

        Dupa cite stiu de la HN ( NOTA BENE ! ) doar in Ungaria lui Orban si Italia lui Salvini sunt extremisti de dreapta ( restul ca de obicei usa de biserica si fecioara neprihanita ).
  • +5 (9 voturi)    
    observatie (Duminică, 16 iunie 2019, 13:20)

    Walking_dead [utilizator]

    Interesant de vazut ca opiniile de bun simt sunt taxate cu minusuri, iar cele care raspindesc neadevaruri sau jigniri sunt date cu plus.
  • +1 (7 voturi)    
    tara democratica (Duminică, 16 iunie 2019, 13:30)

    alexiss [utilizator]

    Este strigator la cer oameni care au protestat contra unor ilegalitati RUGANDU-SE, nu conteaza etnia, au protestat pasnic, rugandu-se, pentru ca a fost incalcata LEGEA, au fost amaendati. iar cei care au devastat cimitirul si au dansat pe morminte sunt bine mesi, impreuna cu cei care au dus acolo din Bucuresti, Constanta. suntem o tara Europeana?
  • +2 (2 voturi)    
    Huliganii care au distrus poarta trebuie si ei (Duminică, 16 iunie 2019, 16:21)

    Ochiana [utilizator]

    amendati daca nu mai rau...nu stiu care e pedeapsa pentru distrugerea bunurilor publice dar asa ar fi corect.
    Nu pe unii sa-i amendeze si pe altii sa-i uite.
    Precizez ca eu nu sunt de etnie maghiara, deci nu tin partea nimanui.
    • +1 (1 vot)    
      fair enough (Luni, 17 iunie 2019, 2:33)

      Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui Ochiana

      Ar trebui amendate ambele tabere, fiecare pentru altceva


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version