O persoană a murit și șase au fost rănite, sâmbătă dimineața, în urma impactului dintre două mașini, pe Autostrada Soarelui, în zona localității Peștera, județul Constanța. Traficul rutier a fost oprit temporar pe drumul spre Mare.

Accident A2Foto: ISU Dobrogea

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, accidentul s-a produs pe sensul către Constanţa al Autostrăzii Soarelui, la kilometrul 180, în zona localităţii Peştera, judeţul Constanţa.

În urma impactului dintre două autoturisme, o persoană a murit, iar alte şase au fost rănite.

Circulaţia rutieră a fost reluată în mod normal, după ce fusese deviată pe la Cernavodă, la kilometrul 170 al autostrăzii (pe DN22C).