Curtea Constituţională a României a amânat, miercuri, pentru 27 iunie, discuţiile privind validarea rezultatului referendumului naţional din 26 mai, au precizat oficiali ai CCR citați de Agerpres. Sursele citate au menţionat că pe rolul Curţii s-a înregistrat o contestaţie cu privire la una dintre întrebările de la referendum.

AlegeriFoto: AGERPRES

Potrivit art. 146 lit. i) din Constituţie, CCR "veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia". De asemenea, art. 46, 47 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevede că plenul CCR decide, cu o majoritate de două treimi, asupra valabilităţii referendumului.

Hotărârea Curţii Constituţionale stabileşte dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia. Înaintea publicării în Monitorul Oficial, hotărârea se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună.

La referendumul organizat în 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare, românii au fost chemaţi să se pronunţe prin "Da” sau "Nu” la două întrebări:

  • "Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”
  • "Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.

Potrivit rezultatelor anunțate de Biroul Electoral Central, la prima întrebare, numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "Da" a fost de 6.459.383, în timp ce pentru "Nu" au optat 1.059.678. Numărul voturilor nule: 403.530. La întrebarea a doua, numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "Da" a fost de 6.477.865, iar pentru "Nu" - 1.038.916. Numărul voturilor nule: 407.088.

Săptămâna trecută, președintele Klaus Iohannis a avut consultări cu toate partidele reprezentante în Parlament, în legătură cu transpunerea în Constituție și legislație a rezultatelor referendumului. Ulterior, șeful statului a afirmat că a observat că majoritatea formațiunilor politice sunt de acord cu demersul de transpunere a referendumului și a propus partidelor parlamentare semnarea unui acord național pentru consolidarea parcursului european al României. Iohannis spunea că nu este de dorit acum să existe o revizuire mai largă a Constituției, ci să se meargă doar pe implementarea în legea fundamentală a rezultatului referendumului pe justiție din 26 mai. Legat de momentul la care ar putea avea loc referendumul de revizuire a Constituției, șeful statului a spus că acesta ar trebui suprapus peste unul dintre scrutinele următoare - prezidențiale, locale și parlamentare.