Franța, Germania, Marea Britanie, Polonia și Suedia au anunțat luni că "susțin" Parlamentul republicii Moldova, scrie AFP.

Maia SanduFoto: Hotnews

"În criza constituțională actuală, considerăm Parlamentul Moldovei drept reprezentantul poporului Moldovei și locul cel mai potrivit pentru dezbaterea chestiunilor politice, inclusiv cele mai controversate, și îl susținem în această calitate", potrivit unui comunicat comun al celor 5 țări.

Duminică, președintele pro-rus Igor Dodon a fost demis din funcție și înlocuit cu premierul Pavel Filip, un adversar politic ce a dizolvat imediat parlamentul și a convocat alegeri legislative anticipate, aruncând și mai mult această țară în criză politică.

"Franța, Germania, Marea Britanie, Polonia și Suedia au luat notă cu atenție de dezvoltările recente din Republica Moldova", potrivit comunicatului comun. "În urma alegerilor legislative, o majoritate parlamentară aleasă democratic a adoptat decizii importante, inclusiv formarea unui guvern".

"Facem apel la calm și la reținere. Toate părțile au responsabilitatea rezolvării acestei crize constituționale prin mijloace pașnice", concluzionează textul.

Ales președinte în decembrie 2016, pro-rusul Igor Dodon nu a putut niciodată să conteze pe un guvern fidel și a fost suspendat în mai multe rânduri de Curtea Constituțională pentru faptul că a refuzat să promulge legi votate de parlament.

Țara este afectată și de scandaluri politico-financiare, cel mai răsunător exemplu fiind descoperirea în 2016 a "dispariției" a aproape un miliard de dolari, respectiv 15% din PIB-ul țării, din vistieriile a trei bănci.

Iată mai jos comunicatul, în limba engleză:

„France, Germany, the United Kingdom, Poland and Sweden have noted with close attention the recent developments in the Republic of Moldova. Following the Parliamentary elections, a democratically elected Parliamentary majority has taken important decisions including the formation of a government.

In the current constitutional crisis, we see and support the Parliament of Moldova, as the representative of the people of Moldova, and as the best place to discuss all political issues including controversial ones.

We call for calm and restraint. All the sides bear responsibility for the resolution of this constitutional crisis by peaceful means”.