Șeful DNA Constanța, Andrei Bodean, care a instrumentat dosare în care au fost trimiși în judecată fostul primar al Constanței Radu Mazăre și fostul președinte al Consiliului Județean Constanța Nicușor Constantinescu, a fost pus sub învinuire luni de Secția de anchetare a magistraților pentru abuz în serviciu, represiune nedreaptă și cercetare abuzivă.

Stema DNAFoto: Wikipedia

Șeful DNA Constanța a spus că i s-au adus la cunoștință învinuirile și nu a fost luată nicio măsură restrictivă împotriva sa.

"Într-o atmosferă cordială, doamna procuror Zarafina Puiu, cu care mă știu foarte bine, pentru că vine tot din Constanța, mi-a adus la cunoștință învinuirile, faptele și obligațiile. Am fost pus sub învinuire pentru abuz în serviciu, represiune nedreaptă și cercetare abuzivă (...) Nu îmi fac griji pentru că știu că nu am greșit cu nimic", a declarat pentru HotNews.ro șeful DNA Constanța.

Surse judiciare au precizat pentru HotNews.ro că Andrei Bodean a fost pus sub învinuire de Secția de anchetare a magistraților condusă de Adina Florea într-un dosar deschis în urma sesizării avocatului Sorin Calaigii, pe care șeful DNA Constanța l-a trimis în judecată pentru trafic de influență. Avocatul a fost condamnat de Curtea de Apel București și de Înalta Curte de Casație și Justiție la 4 ani de închisoare, iar între timp a fost eliberat condiționat. El l-a acuzat pe Bodean că l-a trimis în judecată deși era nevinovat. Avocatul a contestat de mai multe ori modul în care șeful DNA Constanța a instrumentat dosarul său, dar și deciziile de condamnare.