Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, luni, că Ana Birchall va ocupa interimar funcția de vicepremier pentru parteneriate strategice în urma refuzului președintelui Klaus Iohannis de a-l numi pe Titus Corlățean. Buzatu a mai afirmat că Viorel Ștefan va demisiona până la 1 iulie.

Ana BirchallFoto: Agerpres

"Va rămâne (Ana Birchall-n.red.) interimar până când va fi desemnat un nou ministru. Urmează să fie rezolvat și locul domnului Viorel Ștefan. N-avea rost să se ducă de două ori la Cotroceni. Mergem odată cu două propuneri. În CEx următor stabilim un ministru pe probleme strategice. Ideile trebuie să vină, că nu s-a conturat vreo propunere, trebuie pe cineva mai neutru care să nu pună probleme președintelui", a declarat, pentru Mediafax, liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.

Totodată, el a declarat că vicepremierul Viorel Ștefan își va da demisia până la 1 iulie pentru ca "într-un timp rezonabil" să poată fi desemnat un înlocuitor.

"Nu s-a pus în discuție (un nume de înlocuitor pentru Viorel Ștefan-n.red.), pentru că mai întâi trebuie să-și dea demisia și abia după aceea vom decide. O să-și dea demisia până la 1 iulie într-un timp rezonabil ca să poată să fie desemnat înlocuitorul", a mai afirmat liderul PSD Vaslui.

Anterior, surse din PSD au declarat că Eugen Teodorovici ar urma să fie propus interimar în locul vicepremierului Viorel Ștefan.

Viorel Ștefan a fost numit membru al Curţii de Conturi a Uniunii Europene, mandat care începe de la 1 iulie.

Președintele Klaus Iohannis i-a transmis, vineri, o scrisoare premierului în care a expus motivele refuzului de numire a lui Titus Corlățean în funcția de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice, argumentând că acesta a gestionat defectuos activitățile ca ministru de Externe.