Locomotiva și un vagon al unui tren cu zeci de călători au deraiat, sâmbătă, în județul Bacău, după ce trenul a lovit un camion. Traficul feroviar se desfășoară pe un sens cu restricție de viteză de 30km/h. Doar mecanicul de tren a fost rănit, dar rănile sunt ușoare.

tren deraiatFoto: ISU Bacau

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu, accidentul feroviar s-a produs în comuna Căiuți. Aici, trenul personal 5202 Ciceu - Focșani a lovit bena unui camion. În urma impactului, locomotiva și un vagon au deraiat.

Trenul avea două vagoane de pasageri, în care se aflau 60 de persoane, care și-au continuat deplasarea cu ajutorul mijloacelor de transport în comun.

Nu s-au înregistrat victime, mecanicul locomotivei suferind escoriații minore.

Traficul feroviar se desfășoară pe un sens, cu restricție de viteză de 30km/h.