​Ambasadorul Marii Britanii la București, Andrew Noble, spune că la alegerile din 26 mai românii de pretutindeni au făcut "dovada ataşamentului faţă de drepturile pe care le-au câştigat în democraţie", iar instituţiile "au putut să reziste la presiuni şi la interferenţe nepotrivite".

HotNews.roFoto: Hotnews

Andrew Noble a făcut aceste declarații la recepția care a marcat 67 de ani de domnie a Reginei Elisabeta a II-a, cea mai lungă din istoria britanică, şi totodată, prietenia strânsă dintre Marea Britanie şi România.

"Recent, am avut dovada ataşamentului românilor de pretutindeni faţă de drepturile pe care le-au câştigat în democraţie. De asemenea, am văzut că instituţiile create în România într-o perioadă scurtă, odată cu începerea procesului de reformă de la mijlocul anilor '90, au putut să reziste la presiuni şi la interferenţe nepotrivite. Aş dori să îi salut în mod special pe cei prezenţi care au contribuit la modernizarea României în această perioadă scurtă de reformă. (...) Pe baza convingerii mele personale despre durabilitatea şi calitatea schimbărilor câştigate în România, propun să privim această petrecere ca prilej de a sărbători libertatea românilor în cel de-al 30-lea an după căderea comunismului", a spus ambasadorul Noble, la recepția organizată joi la Arenele BNR și la care au luat parte aproximativ 900 de persoane.

Tema evenimentului, 30 de ani de libertate, #30YearsOfFreedom, a fost ilustrată prin organizarea unui târg al ONG-urilor britanice active în România, precum şi prin diversitatea momentelor muzicale, potrivit unui comunicat al ambasadei britanice.

În 29 mai, după rezultatul eșecului PSD și victoria PNL în alegerile europarlamentare și condamnarea definitivă a liderului PSD, Liviu Dragnea, Ambasada Marii Britanii a transmis un mesaj pe Facebook în care spunea că, la 30 de ani de la căderea comunismului, România a demonstrat, prin prezența masivă la vot și printr-o decizie cheie a justiției, că instituțiile sale funcționează, iar spiritul civic este mai puternic ca niciodată.