Galați: O biserică a fost ridicată fără autorizație de construcție pe terenul de sport al unei școli

de N.O.     HotNews.ro
Marţi, 4 iunie 2019, 18:24 Actualitate | Esenţial


GALATI
Foto: USER UPLOADED
Consilierii locali din Galați s-au trezit luni că trebuie să decidă schimbarea destinației unui teren de sport al unei școli aflată în paragină, în care funcționează acum o grădiniță, pentru a fi folosit de o biserică deja construită, dar care nu are autorizație de construcție.

Imobilul în care şi-a desfăşurat activitatea fosta Şcoală Gimnazială Nr. 30 din Galați se găsește în conservare din 2006, pe fondul scăderii populaţiei şcolare, potrivit cotidianului Viața Liberă. Clădirea e părăginită, dar din 2008, la parterul construcției, funcționează Grădiniţa cu program prelungit nr. 47, cu trei grupe de copii.

Lucrările de construcție la biserică, amplasată pe o parte din terenul a ceea ce a fost cândva terenul de sport al școlii, au început chiar înainte să fie dată în conservare clădirea, respectiv în 2004, "cu acordul scris al inspectorului general Vasile Ciuchină, al directorului Şcolii 30 şi al primarului Dumitru Nicolae".

În prezent, biserica este finalizată, dar nu are autorizaţie de construire.

"Este uimitor să observ că, la nivel de municipiu Galaţi, în anul 2019, noi hotărâm foarte uşor să dăm acest teren de sport, pe care am putea să-l folosim cu aceeaşi destinaţie, ca să facem un locaş de cult. Cum se poate să fim în situaţia de faţă, cu o construcţie a unei biserici deja realizată, atâta timp cât noi nu ne-am dat acordul pentru aşa ceva? Eu aşa ceva nu pot să votez şi cred că niciun om suficient de raţional nu ar putea să facă asta!", a remarcat consilierul local PNL Paul Găvănescu.

Explicaţia a venit din partea viceprimarului PSD Sorin Enache: "Dacă mergeaţi la faţa locului şi dacă aţi fi purtat o discuţie cu cei implicaţi, cu preotul şi cu cei de la grădiniţă aţi fi văzut că, practic, este un teren viran. El face parte din terenul şcolii, o şcoală părăsită, care are doar o clasă sau două de grădiniţă. Acea biserică este o construcţie din lemn, vai de capul ei. Cetăţenii cartierului nu au unde să îşi depună morţii. Problema este mult mai amplă decât aţi perceput-o! Practic, le dăm o bucată de teren să construiască o capelă şi să intre şi în legalitate, asta e tot".

În final, consilierii locali din Galați au refuzat să aprobe schimbarea destinației terenului aflat în proprietatea publică a municipiului din spațiu de învățământ în spaţiu la dispoziţia Consiliului Local Galaţi, pentru a fi transmis în folosință gratuită bisericii.


















5207 vizualizari

  • +7 (11 voturi)    
    Romania in miniatura (Marţi, 4 iunie 2019, 18:27)

    mitg [utilizator]

    ". Cetăţenii cartierului nu au unde să îşi depună morţii. Problema este mult mai amplă decât aţi perceput-o! Practic, le dăm o bucată de teren să construiască o capelă şi să intre şi în legalitate, asta e tot"

    Copii si tineri nema, doar batrani ...
    • +4 (4 voturi)    
      Pe PSD îl interesează morții. (Miercuri, 5 iunie 2019, 9:24)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      Morții votează așa cum vrea PSD.Deci PSD vrea un loc unde să poată supraveghea morții,să-i educe pentru a vota cu PSD.De oamenii vii nu-i pasă PSD.Să mai învețe și carte este o blasfemie.Dacă învață carte află că lumea poate trăi mai bine,civilizat,nu așa cum propăvăduiesc propagandiștii PSD și de multe ori și cei ai BOR.
  • +10 (14 voturi)    
    Adica "Sa inlocuim scoala cu biserica" (Marţi, 4 iunie 2019, 18:55)

    Habermas [utilizator]

    Acesta este perfidul mesajul PSD-isto-BOR-asc.
  • +12 (16 voturi)    
    Construcția ar trebui demolată (Marţi, 4 iunie 2019, 18:57)

    hic sunt leones [utilizator]

    pe banii BOR.
    • +9 (11 voturi)    
      Corect! Și mai trebuie următoarele: (Marţi, 4 iunie 2019, 19:33)

      prec [utilizator] i-a raspuns lui hic sunt leones

      1) DECUPLAREA CULTELOR DE LA BUGET!!!
      2) Interzicerea predării religiei în școli.
      3) Impozitarea tuturor „afacerilor” bisericești
  • +13 (17 voturi)    
    ciuma BOR (Marţi, 4 iunie 2019, 18:57)

    rov [utilizator]

    Trebuie sa luam aminte ca sute de mii de popi, traiesc de pe urma noastra, fara sa munceasca si fara sa contribuie cu nimic la buna convituire, la cinste, respect si omenie.
    Din contra sunt arhaici, lacomi, optuzi, manati spre ban, cu influenta politica.
    Popii ori se pocaiesc, ori se apuca de munca. Alt viitor pare nesigur.
  • +6 (8 voturi)    
    amenzi si demolari nu se mai practica?! (Marţi, 4 iunie 2019, 19:29)

    Antenistontel [utilizator]

    .
    • +4 (4 voturi)    
      nu la punctele de lucru borsrl (Miercuri, 5 iunie 2019, 0:35)

      Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui Antenistontel

      90% dintre bisericile construite in Bucuresti, au fost construite asa: fara acte si JAPCA

      Popii au gasit un loc, inclusiv parcuri, au infipt o cruce si au dat drumul la constructia sediului afacerii. ULTERIOR au capatat pamantul de la primarie, eventual in prag de alegeri, si bonus acte pentru ce au construit ilegal
  • +4 (4 voturi)    
    trezirea la realitate (Marţi, 4 iunie 2019, 19:37)

    cosminbut [utilizator]

    incet, incet, oamenii se trezesc la realitate si devin mai responsabili; incet incet ne dam seama ce mult inseamna votul fiecaruia dintre noi.
  • -4 (6 voturi)    
    Hai tovarasi, ca n-au trecut doua zile (Marţi, 4 iunie 2019, 20:22)

    xolv [utilizator]

    nu ami radiati pace si intelegere papala ? Inapoi la lupta de clasa!
  • +4 (4 voturi)    
    Ciuchina (Miercuri, 5 iunie 2019, 2:36)

    Paleopterix [utilizator]

    Nenorocitul ala de Ciuchina, imbecilul ala, mi-a fost profesor de fizica. A reusit performanta sa ma faca sa urasc materia respectiva la liceu. Omul e de o incompetenta remarcabila!!! Si normal, ca orice nemernic prost si fudul, a ajuns INSPECTOR! La cat de dobitoc e, ma mir ca n-a ajuns prim ministru! Si acum rezulta ca imparte terenuri apartinand inspectoratului scolar, de parca ar apartine ma-sii??? Pe asta nu il ia DNA-ul la puricat, in pastele ma-sii de nemernic?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version