Nemulţumit că i-a fost ridicat permisul, un ieşean a apelat la avocat pentru a formula contestaţie, iar avocatul a trimis contestaţia la instanţă atât prin poştă, cât şi prin e-mail. Din neatenţie, grefierul a înregistrat două dosare diferite. Cele două dosare au ajuns la acelaşi judecător, care le-a analizat în şedinţă publică, ajutat de acelaşi grefier. Rezultatul: judecătorul a pronunţat două sentinţe diferite - o decizie prin care i-a admis ieșeanului contestaţia şi o alta prin care i-a respins-o, scrie Ziarul de Iași. Constantin D., un ieşean care locuieşte în cartierul Tătăraşi, a primit, în octombrie 2018, o sancţiune contravenţională după ce a fost prins de Poliţia Rutieră în timp ce conducea cu viteză. Mai exact, ieşeanul ar fi condus cu 111 km/h pe DN 2, într-o localitate din judeţul Vrancea. În acelaşi timp, poliţiştii i-au ridicat permisul de conducere.
Pentru a scăpa de sancţiune, bărbatul a apelat la un avocat din Iaşi, care i-a redactat o contestaţie a procesului-verbal de contravenţie. Documentul a fost trimis Judecătoriei Panciu, judeţul Vrancea, atât prin poştă, cât şi prin e-mail. Uzanţele instanţelor de judecată arată că, atunci când sunt deschise corespondenţele, grefierul verifică dacă acţiunea primită nu este deja înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe. Acest lucru nu s-a întâmplat în acest caz, reprezentanţii Judecătoriei Panciu înregistrând dosarele cu numerele 2015 şi 2049, ambele conţinând exact aceeaşi acţiune. S-au constituit, astfel, două procese diferite, care au fost repartizate aceluiaşi judecător, Daniela Cimpoeru, şi aceleiaşi grefiere, Florentina Stoica, scrie
Ziarul de Iași.
"În speţă se reţine că dispoziţiile legale precizate au fost respectate de intimată (n.r. - Poliţie), care a ataşat întâmpinării înregistrarea video din care rezultă că petentul circula la data şi ora consemnată în procesul verbal cu viteza de 111 km/h în sector de drum cu limitare viteză de 60 km/h“, a motivat, în 7 martie, judecătorul.
Acelaşi magistrat a condus şi şedinţa de judecată din 21 martie, atunci când a analizat încă o dată dosarul lui Constantin D. Diferenţa faţă de cauza pe care o analizase deja a fost că la dosar nu se mai afla CD-ul cu abaterea rutieră, pentru că acesta se afla la celălalt dosar. Judecătorul nu a sesizat că mai soluţionase exact același caz, ba chiar că - teoretic - vizionase CD - ul, şi a admis plângerea şoferului ieşean.
"Instanţa reţine că intimata nu a făcut dovada contravenţiei imputate petentului, respectiv că circula cu viteza de 111 km/h, în zona cu limitare de 60 de km/h (…) astfel, deşi petentei i s-a solicitat să depună la dosar înregistrarea video pe un suport CD care să poată fi accesat atât de petent cât şi de instanţă, aceasta nu s-a conformat“, a motivat acelaşi judecător.
Astfel, instanţa a dispus "anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei (...) cu consecinţa exonerării petentului de la plata amenzii contravenţionale, înlăturarea punctelor de penalizare şi restituirea permisului de conducere“.
Efectul acestei situaţii este că şoferul ieşean are, acum, două sentinţe pronunţate nu doar de aceeaşi instanţă, ci şi de acelaşi judecător. Deşi obiectul proceselor a fost identic, o hotărâre îi dă dreptate şoferului, iar cea de-a doua Poliţiei. Şoferul ieşean nu a dorit să comenteze situaţia în care se află, aceeaşi reacţie având-o şi avocatul său. Ambele procese privind abaterea rutieră a şoferului ieşean s-au mutat acum la Tribunalul Vrancea, care va da sentinţele definitive în acest caz.
DE CE MAI ESTE POLITAIUL INVESTIT DE MI cu aparatura omologata in strada daca un judecator intr-o sala decide daca l-a pozat corect sau a suflat corect in fiola?
la Targoviste,judecatoarea care a fost prinsa bauta de nu putea sta in picioare,a contestat si castigat ca mustiucul nu a fost omologat,si numai sicane le-a facut celor care au oprit-o!
dar justitia se face cu hoti de gaini si politicieni cand sunt in barca de pe contrasens sau uneori si pentru gutumanii gen angajari fictive,asimilate marilor fapte de coruptie cand pt licente se plimbau valizele cu verzisori!,pedeapsa fiind cam aceeasi!
Gunoiul care a omorat un poliai a fost eliberat de 3 ori conditionat,e in libertate si tinem in puscarie pe Borcea,pinalti,mitica,oameni care trebuia sa stea in arest la domiciliu si sa plateasca pt acest favor ca au ,si statul ar castiga!
Dar daca vrem sa curga sange,avem parte de asa ceva pt o justitie independenta!
Nu sunt bugetar,sunt antreprenor,nu am avut probleme cu justitia niciodata,dar nu vreau ca banii de la buget sa se duca pe salarii si constructii de puscarii la standarde EU,in loc sa-i folosim in infrasructura,ca e nevoie oriunde!
dar sa nu mai dam luctrari mari de infrastructura la firme mari care vin cu 5 containere si 5 ingineri si iau caimacul si firmele mijlocii fac treaba si traiesc de pe o zi pe alta!
La ei o fi existind neglijenta in serviciu? Pensii speciale stiu sigur ca exista.
Cred ca in judecatoria respectiva a fost asa ca o intimplare vesela si ei s-au distrat ca o colega a fost ametita .
De la astfel de oameni asteptam dreptatea?
Cam asta este justitia "a la Roumaine"...
Un dosar avea proba video cu depasirea vitezei, judecatorul a dat dreptate politiei. Cel de-al doilea dosar, nu avea proba video, deci a dat dreptate soferului. De ce credeti ca judecatorul trebuia sa tina minte ce dosare a judecat in urma cu 14 zile. Prin mana, ii trec in fiecare zi zeci de dosare. Nu are cum sa tina minte ca x a mai avut un dosar. Greseala este a grefierului. La Tribunalul Vrancea o sa anuleze decizia pt dosarul fara CD si o sa accepte decizia pt primul dosar