Comportament exemplar al celor peste 50.000 de pelerini care au umplut până la refuz Câmpia Libertății din Blaj, pentru a-l vedea pe Papa Francisc. Toate sectoarele în care s-au aflat aceștia au rămas curate, scrie Alba24.

Campia Libertatii, vizita PapaFoto: Alba 24

Oamenii și-au strâns toate gunoaiele și le-au luat cu ei. Nu au rămas hârtii, resturi de mâncare sau peturi.

În zona scaunelor, au rămas doar câteva sticle de apă, și acelea lăsate pe scaun, pentru a fi adunate mai ușor. Imediat după plecarea credincioșilor, voluntarii s-au mișcat rapid și au început să demonteze scaunele. Erau pregătiți să adune și resturile, însă nu prea au avut ce.

Duminică, în ultima zi a vizitei sale în România, Papa Francisc a mers la Blaj, unde a oficiat Sfânta Liturghie pe Câmpia Libertății și ceremonia de beatificare a șapte episcopi greco-catolici care au murit în închisorile comuniste. Acesta este unul dintre cele mai importante momente ale vizitei Suveranului Pontif.

La ceremoniile de la Blaj, un orășel cu 20.000 de oameni, au luat parte peste 120.000 de oameni, potrivit estimărilor Comitetului Interministerial pentru Securitate “Vizită Papa Francisc 2019”, pe Câmpia Libertății aflându-se 50.000 de oameni.