Zece organizații nonguvernamentale au trimis, duminică, o scrisoare către liderii grupurilor parlamentare din Senat în care afirmă că sunt ”consternați” de faptul că la comisia juridică a fost dat aviz de admitere unui proiect înaintat de Liviu Pleșoianu ce afectează libertatea de acțiune a ONG-urilor, ușurând condițiile prin care pot fi dizolvate.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Cea mai mare parte a faptelor care conduc la dizolvarea unei organizații, conform propunerii legislative, sunt deja reglementate de Codul Penal sau alte legi, așa cum se constată chiar în punctul de vedere al Guvernului sau în cel al Consiliului Economic și Social. În același timp, o prevedere precum dizolvarea organizației atunci când aceasta urmărește “un alt scop decât cel pentru care s-a constituit”, presupune o evaluare subiectivă și lasă loc de abuz sau hărțuire”, se spune în document.

Scrisoarea celor zece ONG-uri:

”Am fost consternați să constatăm că pe data de 29 mai 2019 Comisia Juridică a Senatului a întocmit Raport de admitere pentru Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii (L 169/2019), inițiată de dl. Deputat Liviu Pleșoianu.

La doar trei zile de la momentul electoral în care cetățenii au transmis un mesaj clar, incontestabil, pentru destinul european al României, Comisia Juridică promovează netransparent această inițiativă care urmărește să restrângă spațiul de acțiune civică și libertățile fundamentale ale cetățenilor.

Propunerea legislativă introduce o serie de criterii noi în baza cărora o asociație sau fundație poate fi dizolvată. O bună parte a prevederilor propunerii legislative sunt redundante. Cea mai mare parte a faptelor care conduc la dizolvarea unei organizații, conform propunerii legislative, sunt deja reglementate de Codul Penal sau alte legi, așa cum se constată chiar în punctul de vedere al Guvernului sau în cel al Consiliului Economic și Social. În același timp, o prevedere precum dizolvarea organizației atunci când aceasta urmărește “un alt scop decât cel pentru care s-a constituit”, presupune o evaluare subiectivă și lasă loc de abuz sau hărțuire.

Amintim că membrii Comisiei Juridice care au votat pentru raportul de admitere, au ignorat chiar avizul negativ al colegilor lor din Comisia pentru Drepturile Omului.

Noi, organizațiile semnatare, interpretăm raportul de admitere ca fiind o nouă încercare de a afecta libertatea de asociere și spațiul civic de participare pe care îl au la dispoziție cetățenii României și invităm membrii Senatului să respingă propunerea legislativă la momentul la care aceasta va ajunge pe agenda plenului Senatului.

De asemenea, îi invităm pe membrii legislativului care reprezintă coaliția aflată la guvernare să accepte că o bună parte din eșecul ultimului scrutin electoral se datorează și modului în care au antagonizat o bună parte a societății, luând decizii împotriva principiilor democrației și statului de drept. Dezbaterea proiectului de lege, ca de altfel întreaga activitate a Comisiei Juridice a Senatului, este marcată de opacitate. Comisia nu publică niciodată minutele ședințelor și nu informează despre poziționarea membrilor și votul fiecăruia. Niciodată nu este clar care sunt proiectele de lege de pe agendă ce vor fi efectiv discutate într-o ședință, și Comisia nu invită pro-activ actorii sociali interesați direct de un proiect sau altul.

Faptul că acest proiect de lege a fost dezbătut de membrii comisiei fără ca aceștia să discute cu organizații neguvernamentale reprezintă o sfidare la adresa cetățenilor ce s-au prezentat în număr mare la vot și a societății în ansamblul ei.

Semnatari:

Centrul pentru Inovare Publică

CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică

APADOR-CH, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, Comitetul Helsinki

Asociaţia CIVICA

Centrul FILIA

Asociația pentru Tehnologie și Internet ApTI

Asociația Civică Miliția Spirituală

Atlatszo Erdely Egyesulet/Asociația Transilvania Transparentă

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

ActiveWatch”