MAI: Sute de case, din 44 de localități, au fost afectate de inundații
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne anunță, sâmbătă, că 243 de case, 100 de curți, 9 beciuri/subsoluri, două clădiri aparținând unor instituții publice, au fost afectate de inundațiile din ultimele ore, pagubele fiind înregistrate în 44 de localități din 18 județe, respectiv Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Buzău, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Prahova, Vaslui, Vrancea și București.
În județul Prahova, 5 persoane (mama și 4 copii) au fost surprinse de o viitură. Mama a fost salvată, iar un copil a fost găsit decedat sâmbătă. Tot sâmbătă, au fost găsiți alți doi minori, iar pentru cel de-al patrulea copil echipele de pompieri, polițiști și jandarmi continuă căutările.
În localitatea Onești din județul Bacău, o persoană care rămăsese izolată din cauza apelor, a fost salvată la timp și acum este în afara oricărui pericol, potrivit MAI.
În județul Argeș, pe drumul național DN 73D pe raza localității Boteni s-a produs o alunecare de teren pe aproximativ 200 m liniari, circulația fiind deviată pe rute ocolitoare. Pe DN 2B în județul Iași, la ieșirea din localitatea Budai, circulația este îngreunată de apa care se deversează pe carosabil.
În localitatea Viperești din județul Buzău, autoritățile locale, cu sprijinul MApN, au luat măsuri pentru asigurarea transportului de apă potabilă pentru 200 persoane din cauza întreruperii alimentării cu apă. De asemenea, în localitatea Tisău, autoritățile au transportat alimente și apă potabilă pentru 12 persoane după ce din cauza ruperii unei punți pietonale ca urmare a revărsării apelor, accesul către 6 case a fost blocat.
Peste 10.800 de pompieri, polițiști și jandarmi acționează în județele aflate sub avertizări și atenționări meteorologice și hidrologice.
UPDATE Prahova: Unul dintre copiii luați de viitură a murit; alți trei sunt căutați / Căutările au fost sistate pe perioada nopţii
UPDATE Circulația feroviară între Valea Călugărească și Ploiești, afectată de viitură / Trafic feroviar blocat și în județul Bistrița-Năsăud
UPDATE Cod roșu de ploi torențiale și grindină în Constanța, Tulcea, Prahova și Buzău
Cod roșu de grindină și vânt cu aspect tornadic în județele Ialomița și Călărași
Cod portocaliu de ploi în 4 județe, inclusiv în Iași, unde va merge astăzi Papa Francisc / Cod galben în numeroase județe

Povestea tinerei din Bacău care ține spectacole de stand-up comedy în Europa în patru limbi diferite și l-a făcut pe Seinfeld să râdă
INTERVIU Vestea bună și vestea proastă despre tulpina SARS-CoV2 din Africa de Sud, confirmată în premieră în România: Cât de ușor se transmite și cât de eficiente sunt vaccinurile împotriva ei?
Noua LISTĂ a țărilor din zona galbenă / Republica Moldova, Italia, Spania, Franța sau Marea Britanie, pe listă
Unul din cei doi pacienți din România infectați cu tulpina africană a SARS-COV2, fosta jurnalistă Liana Alexandru, povestește aventura sa COVID-19: cum s-au încurcat rezultatele testelor și cum voluntarii au salvat situația
CDC-ul american are un ghid cu sfaturi în cazul unei apocalipse zombi / Dr. Seuss, în topul vânzărilor Amazon după ce a fost acuzat de rasism / Nou film Star Trek, nou serial Terminator, confirmate
FOTOGALERIE Primăria Capitalei a montat anul trecut 500 de stații STB noi, de aproape 10.000 de euro bucata. Deși nu le-a plătit încă, o parte au fost deja vandalizate