Dan Barna, Dacian Cioloş şi echipa Alianţei USR PLUS aleargă pentru toate cauzele de la Maratonul Internaţional Sibiu, informează un comunicat al Alianței 2020.

HotNews.roFoto: Hotnews

”154 de alergători din partea Alianţei 2020 USR PLUS aleargă sâmbătă, peste 1.400 de km, pentru toate cele 40 de proiecte înscrise la Maratonul Internaţional de la Sibiu. Preşedintele USR, Dan Barna, aleargă pentru "Împreună Reconstruim Palatul Copiilor", iar preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, aleargă pentru "Căsuţa din Munţi". Şi pentru că suntem o echipă mare şi solidară, alături de ei, o să transpire europarlamentarii Dragoş Pîslaru, Nicu Ştefănuţă, Ramona Strugariu şi parlamentarii Tudor Pop, Sergiu Vlad, Silvia Dinică, Adrian Prisnel, Allen Coliban şi Cristina Iurişniţi.

Suntem aici pentru că este unul dintre cele mai generoase proiecte pe care o comunitate l-a pus pe picioare. Maratonul s-a construit în jurul unor oameni care au înţeles valoarea asocierii şi colaborării tuturor celor care sunt părţi ale acestei reţele sociale şi a reuşit, în mod admirabil, să le aducă împreună pentru beneficiul tuturor. Este un exemplu pe care ne-am dori să îl promovăm şi să îl urmăm şi noi.

Şi da, ne-am înscris atât de mulţi pentru că ne place. Ne plac oamenii vii, implicaţi şi altruişti, ne bucură să fim în mijlocul lor şi pentru că dincolo de efort o să fie şi foarte multă distracţie. Felicităm organizatorii, voluntarii, alegătorii, sponsorii şi toţi cei implicaţi pentru ca acest eveniment să fie un succes, în fiecare an”, transmite sursa citată.

Potrivit organizatorilor, 562 de participanți aleargă pentru 40 de cauze la a opta ediție a Maratonului Internațional Sibiu.