Bisericile catolice din Miercurea Ciuc vor fi deschise toată noaptea pentru pelerinii care doresc să se odihnească sau să poposească în lăcaşurile de cult, în drumul lor către sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc, unde Papa Francisc va oficia o liturghie sâmbătă, în a doua zi a vizitei sale apostolice în România, scrie Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit programului făcut public de organizatori, vineri seara, de la ora 19,00, credincioşii sunt aşteptaţi în bisericile din oraş pentru a asista la slujbă, iar apoi acestea vor rămâne deschise până dimineaţă.

De asemenea, în mănăstirea franciscană de la Şumuleu Ciuc se va oficia, în cursul serii, sfânta liturghie, după care va începe o noapte de rugăciune.

Şi în capela Colegiului "Segítő Mária" pelerinii sunt aşteptaţi la slujbă, de la ora 19,00, după care va avea loc "o veghe de rugăciune" condusă de mişcările ecleziale, iar în jurul orei 4,00, din acest loc vor porni mai mulţi pelerini spre locul unde se va celebra liturghia pontificală.

Sâmbătă dimineaţă, de la ora ora 6,00, în şaua muntelui Şumuleu, începe un program spiritual de pregătire a pelerinilor, se vor rosti rugăciuni mariane, se vor interpreta cântece bisericeşti, iar credincioşii care doresc să se spovedească sunt aşteptaţi de zeci de preoţi.

De la ora 9,45 începe introducerea în liturghia pontificală, iar Papa Francisc va ajunge la altarul în aer liber la ora 11,30, când va începe Sfânta Liturghie. Sute de preoţi concelebranţi vor fi prezenţi la faţa locului, iar corul care va interpreta cântece în timpul liturghiei este format din 100 de persoane.

Pregătirile pe dealul Şumuleu au intrat în linie dreaptă, sute de persoane fiind implicate în stabilirea ultimelor detalii. Au fost instalate spitalele mobile, punctele de prim ajutor, toaletele mobile, au fost delimitate sectoarele unde vor avea acces pelerinii, s-a adus mobilierul pentru altarul în aer liber şi se amplasează aranjamentele florale care vor împodobi altarul.

Au intrat în vigoare şi primele restricţii de circulaţie în zona centrală a municipiului Miercurea Ciuc şi în zona pelerinajului, care sunt, deocamdată, parţiale, urmând ca sâmbătă dimineaţă să se interzică accesul autovehiculelor. De asemenea, cursurile la şcolile din Miercurea Ciuc au fost suspendate vineri, pentru a se evita aglomeraţia.

Unii dintre pelerini au început deja să sosească în oraş, dar cei mai mulţi vor veni sâmbătă dimineaţă şi chiar în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă, unii sosind cu maşinile, autocarele sau cu trenul, alţii parcurg pe jos distanţe impresionante.

Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc este unul dintre cele mai vechi şi cunoscute locuri de pelerinaj din Europa Centrală şi de Est, dedicat Fecioarei Maria, unde în fiecare an are loc o impresionantă procesiune, cu ocazia Rusaliilor Catolice.

Biserica franciscană de la Şumuleu Ciuc adăposteşte o statuie făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care are este 500 de ani şi care va fi scoasă din lăcaşul de cult, pentru prima dată după al Doilea Război Mondial, pentru a fi dusă la altarul de unde Papa Francisc va oficia liturghia pontificală. Cu această ocazie, liderul spiritual al lumii catolice va oferi sanctuarului de la Şumuleu Ciuc un trandafir de aur, aşa cum face la toate locurile mari de pelerinaj dedicate Fecioarei Maria.