Papa Francisc, mesaj de unitate, alături de Patriarhul Daniel: Dragi frați, să mergem împreună, spre lauda Preasfintei Treimi

de R.M.     HotNews.ro
Vineri, 31 mai 2019, 16:33 Actualitate | Esenţial




Papa Francisc a invocat, la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu Patriarhul Daniel, „strigătul spontan de „Unitate, unitate!” care s-a ridicat aici, la București” în timpul vizitei lui Ioan Paul al II-lea, în urmă cu 20 de ani, și care a reprezentat „o profeție care a inaugurat un timp nou: timpul de a merge împreună pentru a redescoperi și trezi fraternitatea care deja ne unește”.

„Cum să nu ne amintim strigătul spontan de „Unitate, unitate!” care s-a ridicat aici, la București, în zilele acelea? A fost un anunț de speranță izvorât din Poporul lui Dumnezeu, o profeție care a inaugurat un timp nou: timpul de a merge împreună pentru a redescoperi și trezi fraternitatea care deja ne unește”, a spus Francisc, potrivit discursului publicat de basilica.ro.

Papa Francisc a reamintit că legăturile de credință care unesc catolicii și ortodocșii „își trag originea de la Apostoli, martorii Celui Înviat, în special de la legătura care îl unea pe Petru de Andrei, care, conform tradiției, a adus credința în aceste meleaguri”. ”Au fost chiar frați de sânge (cf. Mc 1,16) și, într-un mod special, prin vărsarea sângelui pentru Domnul”, a spus Papa.

„Ei ne amintesc că există o fraternitate de sânge care ne precedă și care, ca un curent tăcut și dătător de viață, n-a încetat niciodată, de-a lungul secolelor, să ude și să susțină drumul nostru”, a subliniat el.

Totodată, Papa Francisc a invocat colaborarea foarte bună dintre comunitățile ortodoxe românești și multe dieceze catolice din Europa Occidentală. „În multe cazuri s-a dezvoltat un raport de încredere și prietenie reciprocă, întreținută de gesturi concrete de ospitalitate, susținere și solidaritate. Prin această frecventare reciprocă, mulți catolici și ortodocși români au descoperit că nu sunt străini, ci frați și prieteni”, a precizat Francisc.

„Să mergem împreună spre noi Rusalii. Traseul care ne așteaptă duce de la Paște la Rusalii: de la zorile pascale ale unității, răsărite aici, acum douăzeci de ani, am pornit la drum spre noi Rusalii.
(...)

Dragi frați, să mergem împreună, spre lauda Preasfintei Treimi și spre beneficiul reciproc, pentru a-i ajuta pe frații noștri să-l vadă pe Iisus”, a mai spus el.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















6967 vizualizari

  • -11 (21 voturi)    
    Ce mai unitate! (Vineri, 31 mai 2019, 16:43)

    BEDE [utilizator]

    De pildă când cruciații au jefuit chiar Bizanțul!
    Și acum se vede ce unitate grozavă poate fi când Patriarhul Rusiei binecuvântează armele armatei ruse dar blestemă pe cei din biserica Ucrainei că nu vor să-l aibă pe el ca șef.
    Și Preafericitul nostru, dorește el oare să-l aibă pe Papă ca șef? Cred că nu...
    Deh, ce ți-e și cu bisericile ortodoxe care se intitulează autocefale? Cum se potrivește autocefalia cu ceea ce spunea apostolul Pavel că "Hristos este capul bisericii"? Atenție! Spunea că Hristos este Capul, nu vreun așa-numit locțiitor al Lui...
    Altfel, o unitate realizată sub alt cap decât Hristos nu poate fi realizată decât printr-o mulțime de compromisuri, care oricum numai în spiritul învățăturii apostolilor nu vor fi.
    • +1 (3 voturi)    
      Nonsens (Vineri, 31 mai 2019, 20:56)

      Caligula [utilizator] i-a raspuns lui BEDE

      .
  • +5 (21 voturi)    
    Ce'si baga ghiara'n gat preafericitu' (Vineri, 31 mai 2019, 17:30)

    sfarleaza [utilizator]

    Ca papa n'a venit in haine de aur si l'a obligat si pe el sa se imbrace de casa :))
  • +3 (13 voturi)    
    daniel (Vineri, 31 mai 2019, 17:54)

    ------ [utilizator]

    Dniele ,spre deosebire de amicul tau din Bulgaria ai avut o atitudine corecta si civilizata,felicitari!!!
    • +2 (10 voturi)    
      Holinesdeniel (Vineri, 31 mai 2019, 19:28)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui ------

      Se teme, dar in sufletuu lui gandul ii zboara la URSS
      El Uita ca Romanii Sunt Latini !

      https://basilica.ro/patriarhul-daniel-vizita-istorica-in-rusia-invitatia-a-fost-adresata-la-bucuresti-de-patriarhul-kirill/
  • -6 (10 voturi)    
    Daniele, ai mare grija! (Vineri, 31 mai 2019, 19:38)

    Irina25 [utilizator]

    Oi fi scapat din groapa cu lei, dar din groapa cu lgtb-isti de pe hotnews ai sanse minime in sensul asta.
  • -4 (10 voturi)    
    Dacă Bergoglio e viitorul creștinismului... (Vineri, 31 mai 2019, 20:02)

    Nyk1 [utilizator]

    ...atunci mai bine este să fim atei militanți.
  • +6 (8 voturi)    
    Detalii trecute cu vederea (Vineri, 31 mai 2019, 20:30)

    Setalcott [utilizator]

    Unitate, unitate, dar au fost foarte atenti sa nu se roage impreuna. Dupa unii ortodocsi, canoanele nu permit
  • +4 (8 voturi)    
    al dreaqului!!!!!!! (Vineri, 31 mai 2019, 20:59)

    exilatul [utilizator]

    ce ti e si cu popii astia din ro !!!! ala de la roma care are sute de milioane de "fideli" are lant de argint iar escrocul din ro e cu lant de aur....
  • +5 (5 voturi)    
    Logan vs. Mercedes (Sâmbătă, 1 iunie 2019, 9:34)

    florinos [utilizator]

    Papa a preferat o Dacie modesta, Preafericitul Daniel a venit la sfințirea Catedralei cu o Limuzina Mercedes Maybach S600, un bolid de lux de 140.000 de euro, asta da lecție dată Preafericitului.
  • +2 (2 voturi)    
    middle age reloaded... (Sâmbătă, 1 iunie 2019, 10:33)

    Coresponedntu [utilizator]

    Amandoi sunt niste sarlatani, vanzatori de iluzii dar Frank cel putin e uman si da dovada de empatie fata de cei saraci si toleranta fata de cei diferiti... Danny in schimb e mare iubitor de galbeni, extrem de trufas, un adevarat personaj medieval demn de Game of Thrones... daca ar sti ca peste nici 20 de ani magaoaia construita pe banii poporului roman inclusiv a noastra, a ateilor, va fi transformata ca in lumea civilizata, prospera si avansata occidentala, din fabrica de facut bani si mijloc de indobitocit natiunea intr-un asezamant social-umanitar... amin...
  • +1 (1 vot)    
    Preafericitu Daniel.... (Sâmbătă, 1 iunie 2019, 10:51)

    paonipao [utilizator]

    Este de acord cu “unitate” dar sa nu va puna necuratu’ sa-i luati mertzanu’ , colanu’ de aur de la gat si patrafiru’ tesut in fir de aur....ca-l veti supara rau de tot si-si va da demisia!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version