Cel puţin şapte persoane au decedat și în jur de 20 au fost date dispărute după ce o navă de agrement cu zeci de turişti sud-coreeni la bord s-a scufundat miercuri noapte în Dunăre, la Budapesta, eforturile de salvare fiind în curs de desfășurare, informează Reuters, citând poliția locală. Președintele sud-coreean Moon Jae-in a cerut Guvernului să folosească toate resursele posibile pentru a salva victimele.

HotNews.roFoto: Hotnews

UPDATE 10.03: Serviciul de ambulanță din Ungaria a precizat că sunt slabe șanse să mai fie găsiți supraviețuitori, informează Reuters.

La bordul navei se aflau 30 de turiști din Coreea de Sud, trei ghizi și doi membri ai echipajului.

Nava a fost ancorată în apropierea clădirii Parlamentului ungar și a fost lovită de un alt vas de agrement, apoi a fost cufundată în fluviu din cauza unor curenți puternici datorită unei furtuni care s-a produs la Budapesta.

Mass-media din Ungaria anunţă că ar putea exista mai multe victime în urma accidentului.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 2.00 noaptea, ora locală. Nava care s-a scufundat era botezată ”Sirena” și avea două punți, pe două niveluri și o capacitate de 45 de persoane, fiind utilizată pentru turiști.

Poliția și serviciile de urgență nu au reuşit să verifice numărul morţilor și răniților.

Mai multe persoane au fost transportate la spital, au declarat pentru televiziunea maghiară M1 reprezentanţii poliției și ai serviciului de ambulanță.

Dunărea a inundat zona, producându-se curenți puternici, iar în Budapesta plouă abundent, ceea ce îngreunează eforturile de salvare.

Presa din Coreea de Sud scrie că 7 sud-coreeni au murit și 19 sunt dați dispăruți. Ministrul de externe din Coreea de Sud a confirmat că 19 persoane au fost date dispărute și a precizat că autoritățile din țara sa sunt pregătite să trimită la Budapesta o echipă specială care va oferi asistență inclusiv pentru familiile victimelor.

Potrivit ministerului de externe sud-coreean, 7 persoane au fost salvate, informează The Korea Herald.

Președintele țării, Moon Jae-in, a cerut Guvernului să folosească toate măsurile posibile pentru a salva victimele, potrivit purtătorului de cuvânt al președintelui.

Purtătorul de cuvânt al agenției de turism care a organizat excursia a declarat, într-o conferință de presă susținută în Capitala Coreei de Sud, că cel puțin un copil se află printre cei dispăruți.