Secția pentru investigarea infracțiunilor din Justiție (SIIJ) a cerut Înaltei Curți de Casație și Justiție redeschiderea unui dosar penal care l-a vizat pe judecătorul CSM Bogdan Mateescu. Informația a fost făcută publică chiar de judecătorul Mateescu, una dintre vocile critice la adresa modificărilor legilor Justiției pe care actuala guvernare a încercat să le opereze.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Așa cum v-am obișnuit, pentru că nu voi ascunde nimic vreodată, confirm, aflând azi, că ieri Secția pentru Investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție redeschiderea unui dosar penal care înțeleg că m-a vizat, cu privire la care DNA a constatat că fapta nu există”, a scris judecătorul, pe contul lui de Facebook.

Acesta a precizat că nu știe dacă SIIJ a mai formulat o astfel de cerere până acum, dar ea este prevazută de lege și va aștepta soluția ICCJ pe care o va respecta „fără rezerve”.

„Nu leg această solicitare în vreun fel de reacțiile mele referitoare la necesitatea desființării acestei Secții speciale sau de inițiativa mea, confirmată de Plenul CSM, de verificări, în cadrul procedurii de revocare, ale conducătorilor acestei Secții, verificări solicitate, așa cum spuneam, de Plenul CSM din februarie și încă nefinalizate. Nici de vreo alta luare de poziție în vreun alt sens. Și vă rog să nu o faceți nici dumneavoastră”, a continuat judecătorul, care a subliniat că nu a „încălcat vreodată legea”, respectă procedurile legale și se supune lor.