Festivalul Cannes: ​Antonio Banderas a câștigat premiul pentru cel mai bun actor în rolul din filmul lui Almodovar ”Dolor y gloria” / ”Parasite”, cel mai bun film - VIDEO

de DG     HotNews.ro
Sâmbătă, 25 mai 2019, 21:19 Actualitate | Esenţial


Antonio Banderas
Foto: Facebook
​Actorul Antonio Banderas a câştigat sâmbătă seară premiul de interpretare masculină la cea de-a 72-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Artistul spaniol a fost recompensat pentru rolul din filmul "Dolor y gloria', regizat de Pedro Almodovar. De asemenea, "Parasite", regizat de cineastul sud-coreean Bong Joon-Ho, a câştigat trofeul Palme d'Or.

UPDATE: Actriţa Emily Beecham a câştigat premiul pentru cea mai bună interpretare feminină cu rolul din filmul "Little Joe", regizat de Jessica Hausner.

În această peliculă, ea interpretează rolul unei mame care lucrează în pepiniera unei mari corporaţii, pentru care trebuie să creeze noi specii de plante.




Cineasta franco-senegaleză Mati Diop a fost recompensată cu Marele Premiu al Juriului pentru pelicula "Atlantique", care prezintă o poveste de viaţă dintr-o suburbie a oraşului Dakar, unde muncitorii care lucrează la construcţia unei clădiri cu design futurist, neplătiţi de multe luni, decid să îşi părăsească ţara (Senegal) şi să traverseze Oceanul Atlantic, în căutarea unei vieţi mai bune.

Lungmetrajele "Les Miserables", de Ladj Ly, şi "Bacurau", de Kleber Mendonca Filho , au fost recompensate ex aequo cu Premiul Juriului.

UPDATE: Filmul "Parasite", regizat de cineastul sud-coreean Bong Joon-Ho, a câştigat trofeul Palme d'Or la cea de-a 72-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, a anunţat sâmbătă seară juriul prezidat de Alejandro Gonzalez Inarritu.

În 2018, trofeul Palme d'Or a revenit peliculei japoze 'Shoplifters', regizată de cineastul Hirozaku Kore-Eda.



În filmul ”Dolor y gloria”, Antonio Banderas, care îl cunoaşte foarte bine pe Almodovar, joacă impecabil o dublură a cineastului spaniol, adoptând stilul acestuia de coafură şi ţinute vestimentare în culori puternice, însă evitând să îl imite, notează Agerpres.

Ajuns într-o perioadă dificilă a vieţii sale, izolat, cufundat în depresie şi afectat de diverse suferinţe fizice, incapabil să continue să filmeze, acel personaj, un cineast care a avut parte de succes odinioară, îşi retrăieşte trecutul, pendulând între anii '60, anii '80 şi prezent, graţie unor reîntâlniri şi regăsiri.




În 2018, premiul de interpretare masculină a fost atribuit actorului italian Marcello Fonte, protagonistul filmului 'Dogman'. Cea de-a 72-a gală de decernare a premiilor de pe Croazetă are loc la ora transmiterii acestor informaţii la Palais des Festivals din Cannes.

Prezentatorul principal al ceremoniei a fost actorul francez Edouard Baer. Juriul competiţiei oficiale a fost prezidat de cineastul mexican Alejandro Gonzalez Inarritu.

Lista completă a câștigătorilor:

  • Trofeul Palme d'Or: "Parasite", de Bong Joon-Ho
  • Marele Premiu al Juriului: "Atlantique", de Mati Diop
  • Premiul Juriului: "Les Miserables", de Ladj Ly, şi "Bucurau", de Kleber Mendonca Filho şi Juliano Dornelles
  • Menţiune specială: "It Must Be Heaven", de Elia Suleiman
  • Palme d'Or onorific: Alain Delon
  • Premiul pentru regie: Jean-Pierre şi Luc Dardenne ("Le Jeune Ahmed")
  • Premiul pentru scenariu: Celine Sciamma ("Portrait de la jeune fille en feu")
  • Premiul de interpretare feminină: Emily Beecham ("Little Joe", de Jessica Hausner)
  • Premiul de interpretare masculină: Antonio Banderas ("Dolor y gloria", de Pedro Almodovar)
  • Trofeul Camera d'Or: "Nuestras Madres", de Cesar Diaz
  • Palme d'Or pentru scurtmetraj: "The Distance Between Us and the Sky", de Vasilis Kekatos
  • Menţiune specială pentru scurtmetraj: "Monstruo Dios", de Agustina San Martin

















8489 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version