Viitorul României este unul foarte bun dacă tinerii „se implică și nu stau de-o parte”, a declarat joi președintele Klaus Iohannis, la Universitatea Babeș-Bolya din Cluj, unde și-a lansat volumul „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”.

IohannisFoto: Captura Privesc.eu

„Viitorul României este unul foarte bun dacă se implică, dacă se implică și nu stau de-o parte. Să meargă cu pieptul înainte în societate, în carieră și pentru asta trebuie să înțeleagă că într-o democrație viitorul îl facem noi prin cea mai simplă metodă: prin vot. Lumea crede că votul nu contează, dar e important să ieșim în stradă după aia.

Este important să ieșim în stradă se ne audă politicienii, dar puterea e la cetățean atunci și numai atunci când are ștampila în mână și dacă nu se folosește de acest drept atunci, apar astfel de accidente ale democrației cum este actala guvernare. Deci, curaj și implicare”, a spus Klaus Iohannis.

Acesta a arătat că referendumul care are loc duminică, odată cu alegerile europarlamentare, îi va da și lui „un răspuns”.

„Voi ști duminică seara dacă românii au crezut ce le-am spus eu și partidele care au susținut acest referendum. Nu toată lumea îl susține, unii îl boicotează așa, pe șest. Duminică seara vom ști dacă a câștigat România europeană sau România antieuropeană”, a arătat el.

Iohannis a spus că s-a implicat în campania pentru referendum deoarece vrea „votul românilor care vor demonstra că își doresc o justiție dreaptă, o guvernare bună și își doresc să plece PSD”.

„Altfel nu progresăm, e simplu ca bună ziua. Este un motiv mare și lat pentru care România nu s-a dezvoltat mai mult, și acesta e PSD. Asta e, ne place nu ne place. Mie nu îmi place”, a subliniat el.