Liderul PSD, Liviu Dragnea, a susținut, miercuri, că anunțul său privind alegerile prezidențiale a fost interpretat, că a văzut foarte multe "comentarii proaste" și că optează în continuare pentru un candidat comun PSD-ALDE. El le-a mai spus jurnaliștilor să nu se aștepte ca anunțul pe care îl va face duminică seară pe această temă să fie "spectaculos".

HotNews.roFoto: Hotnews

”Am văzut după declarația mea, după interviul meu de ieri foarte multe comentarii. Sunt proaste comentariile. Eu nu am spus nimic altceva decât ce spun de luni de zile, și anume că vom discuta, că vom prezenta punctul nostru de vedere privind candidatura la prezidențiale după alegerile europarlamentare”, a declarat Liviu Dragnea, aflat într-o vizită în Dolj.

El a afirmat că susține în continuare ca PSD-ALDE să aibă un candidat comun și crede că vor ajunge la acest rezultat.

"Așa că nu vă așteptați la ceva spectaculos duminică seară. Le spun asta și celor care s-au supărat, și celor care s-au bucurat. (...) Ne concentrăm pe alegerile europarlamentare ”, a mai declarat Dragnea.

Întrebat dacă duminică seară va anunța un candidat comun PSD-ALDE la alegerile prezidențiale, Liviu Dragnea a spus, râzând: "Duminică seară voi anunța ceva".

Liviu Dragnea a declarat marți că PSD va anunța candidatul partidului pentru prezidențiale chiar duminică, în seara alegerilor europarlamentare.

Întrebat la Adevarul dacă s-a hotârât să candideze la președinție, Liviu Dragnea a spus: ”După alegeri. Chiar duminică seară o să anunţăm. (...) Dacă mă întreba acum un an cineva, spuneam că nu. Starea indusă în naţiune de către Iohannis îmi creează convingerea că bătălia pentru funcţia prezidenţială e foarte importantă. Eu nu sunt Cassandra. Încă 5 ani de zile, de tot ce s-a făcut bun se va alege praful. Trebuie făcute toate eforturile ca Iohannis să plece de la Cotroceni. Această funcţie devine importantă. PSD se va pronunţa duminică seara”.

Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, despre posibilitatea ca Dragnea să candideze la președinție, că are convingerea că acesta va avea o discuție cu membrii Comitetului Executiv al PSD înainte de a face anunțul privind candidatul la președinție.

Liderul PSD așteaptă, după alegerile europarlamentare de duminică, o decizie definitivă în dosarul angajărilor fictive în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare pentru 27 mai.

Liviu Dragnea este cel mai prost cotat în sondajele de opinie. Potrivit Barometrului Europa FM dat publicității miercuri, dacă alegerile prezidențiale ar avea loc duminică, Klaus Iohhanis ar fi primul clasat, cu 43,5%, într-o ușoară creștere comparativ cu luna aprilie, fiind urmat de Călin Popescu Tăriceanu (19,8%) și Dacian Cioloș (13%). Liviu Dragnea coboară în opțiunile de vot cu 1,7% față de luna aprilie, având acum doar 7,0% din mențiunile valide de vot, arată sondajul realizat de IMAS.